„Formă, Gest, Culoare”: Lucrările artiștilor plastici români Gheorghe Dican și Marius Barb vor fi expuse la Muzeul Național de Artă

  • 13 Mai 17:55
„Formă, Gest, Culoare”: Lucrările artiștilor plastici români Gheorghe Dican și Marius Barb vor fi expuse la Muzeul Național de Artă

Expozițiile personale ale artiștilor plastici Marius Barb și Gheorghe Dican, reunite sub genericul ”Formă, Gest, Culoare” vor avea loc cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 22 mai 2024, ora 16.00, în prezența artiștilor. Invitatul special al vernisajului,  criticul de artă Maria Bilașevschi, curatorul expoziției, va face o  prezentare a celor doi artiști și va dezvălui publicului o analiză critică a principalelor idei și preocupări exprimate de artiști în lucrările expuse la Chișinău, transmite un comunicat al ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Gheorghe Dican

Născut în 25 februarie 1960, la Cernișoara, Vâlcea. Absolvent al Liceului de Muzică și Artă Plastică din Pitești, în 1979 (profesori Sorin Ilfoveanu și Gheorghe Pantelie) și al Facultății de Arte și Design din Timișoara, în 2008 (profesori Alexandra Titu, Constantin Prut). Finalizează studiile de doctorat la aceeași facultate în anul 2014.

Expoziții personale: Muzeul de Artă ”Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea (1990),  Galeria ”Sepia” din București (1992), la Galeria ”Artex” din Râmnicu Vâlcea (1984, 1986, 1992, 1995, 1997, 1998, 2000, 2005, 2010 și 2017), Galeria ”Hilton Art Club” din București (2006), Galeria ”Galateea”, București (2007), Galeria ”Forma”, Deva (2007), Muzeul de Artă din Craiova (2008), Muzeul de Artă din Constanța Muzeul Județean ”Aurelian Sacerdoțeanu” din Râmnicu Vâlcea (2008), la Galeria de Artă a UAP Sibiu (2011) și la Gal eria ”Simeza”, București (2012).

Expoziții internaționale: Straubing – Germania (2000); Galeria Cozia, Hamme – Belgia (2003); Casa Belgo – Română, Arthis, Bruxelles – Belgia (2003, 2004); Parlamentul European, Bruxelles – Belgia (2004); Palatul Arhiepiscopal, Kromeriz – Cehia (2005); Centrul Cultural Babel, Utrecht – Olanda (2006); „Primăvara Românească la Bruxelles”, Casa de Cultură Belgo – Română, Arthis, Bruxelles, Belgia (2014), Muzeul de Artă „Hristo Tokeb”, Gabrovo, Bulgaria; Milano (2015); Expoziție de Artă Plastică Românească Contemporană - Muzeul Orășenesc Varna – Bulgaria (2019). A participat la Saloanele Naționale de Artă organizate la București în anii 2001, 2006, a participat la organizarea SNAC 2018-2019-2020–2021-2022-2023. Din 2017 se ocupă anual de organizarea Galei Premiilor UAP din România.Organizează, în calitate de curator, peste 400 de expoziții de artă, printre care și un Salon Național de Artă Contemporană, la Râmnicu Vâlcea, în 2011. Este membru al Filialei Râmnicu Vâlcea a UAP (1991), filială pe care o conduce în calitate de Președinte, începând din anul 1992. Figurează în Indexul Tudor-Art, al pieței oficiale de artă din România, ediția 2017. Vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

 

Marius Barb

Născut în 11 mai 1968, Lupșa, județul Alba, a absolvit în anul 1986 Liceul de Artă din Cluj-Napoca și în anul 1996, în Bucuresti, Academia de Arte, secția pictură. Din 2009 este Lector univ. Dr. la Univesitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul, Design. Este membru în comisia de etică al Uniunii Artiștilor Plastici România; membru al Uniunii Artistilor Plastici din România și președintele Filialei de Pictură București al Uniunii Artistilor Plastici. Marius Barb – Barbone este un pictor al culorii: folosește cu o dezinvoltură proprie contraste, game și nuanțe parcă inexistente, venite dintr-un spațiu lăuntric și total personal.
Temele abordate, descifrabile sau indescifrabile, fac parte din universul ideatic original propus privitorului dar cu valențe meditative de formare a unor lumi personificate spre contemplare.

 

Maria Bilașevschi

Este lector univ. dr. Facultatea de Arte Vizuale, UNAGE Iași, critic de artă și curator, presedinte intermar al Uniunii Artiștilor Plastici filiala Iași. Activitatea curatorială se concentrează asupra descoperirii și promovării tinerilor artiști contemporani.

Volume publicate: ”Traian Mocanu – in memoriam”, Ed. Dana Art, Iași, 2021, ”Contemporary art in Europe and the United States since the Middle of the 20th century, Ed. Artes”, 2021, Co-autor al volumului ”Instaurarea învãțãmântului artistic modern la Iasi /155 ani”, Ed. Artes, 2015, Cristian Ungureanu și Maria Bilașevschi, reeditat cu o anexă la zi, Ed. Artes, Iași, 2020.

Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru critică de artă pentru anul 2021, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași, Premiul” Gh.Panaiteanu Bardasare”, în cadrul ARTIS Iași octombrie 2015 și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași pentru critică de artă în cadrul ARTIS Iași octombrie 2019

Medalia de Aur „Inventica 2016” Euro Invent în cadrul expoziției internaționale a creativitații și inovării.

 

„Formă, Gest, Culoare”: Lucrările artiștilor plastici români Gheorghe Dican și Marius Barb vor fi expuse la Muzeul Național de Artă

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
26,24
Nori împrăștiați
Umiditate:65 %
Vint:4,63 m/s
Mon
22
Tue
22
Wed
25
Thu
21
Fri
20
Arhivă Radio Chișinău