„Brexit” s-a transformat în „Bregret”. Tot mai mulți britanici susțin că despărțirea de UE este mai rea decât se așteptau

  • 31 Ianuarie 2023 16:51
„Brexit” s-a transformat în „Bregret”. Tot mai mulți britanici susțin că despărțirea de UE este mai rea decât se așteptau

Premierul britanic Rishi Sunak a apărat Brexitul, pe care îl vede drept o "oportunitate uriașă", la împlinirea celor trei ani de la ruptura istorică a Londrei de Uniunea Europeană, marcată marți în contextul unei crize sociale sumbre, relatează AFP.

Marți, Fondul Monetar Internațional a adăugat la valul de vești proaste din ultima vreme încă una: potrivit ultimelor sale previziuni, Marea Britanie va fi singura economie majoră ce va suferi o recesiune în acest an, economia sa contractându-se cu 0,6%, scrie ziare.com.

Chiar și Rusia, care se află în război și este supusă unor sancțiuni, este de așteptat să crească.De luni de zile, Regatul Unit se confruntă cu o inflație de peste 10% și cu acțiuni sindicale. Miercuri, sunt așteptate greve fără precedent în ultimii 10 ani, în special în educație și transporturi.

Trei prim-miniștri au venit și au plecat în ultimul an la Londra, Irlanda de Nord este paralizată din punct de vedere politic, în timp ce Marea Britanie încearcă să convingă Bruxelles-ul să revină asupra statutului său post-Brexit. În ciuda promisiunilor de control la frontiere și a planurilor succesive de combatere a imigrației, numărul de treceri ilegale peste Canalul Mânecii este în creștere - peste 45 000 de imigranți anul trecut.

Promisiunile de libertate regăsită ale celor care au susținut Brexitul par a fi departe, iar acum este timpul pentru un "Bregret": opinia publică, mult timp divizată, înclină acum împotriva Brexitului. Potrivit unui sondaj Ipsos publicat luni, 45% dintre britanici consideră că Brexitul decurge mai puțin bine decât se aștepta - față de doar 28% în iunie 2021. Sunt numai 9% care cred contrariul.

Premierul conservator, Rishi Sunak, care joi împlinește 100 de zile la Downing Street, a încercat totuși să apere rezultatele ieșirii din Uniunea Europeană.

"Am făcut progrese enorme în valorificarea libertăților oferite de Brexit pentru a aborda provocările generaționale", a spus el într-o declarație. "Sunt hotărât să mă asigur că beneficiile Brexitului vor continua să dea putere oamenilor și companiilor din întreaga țară", a promis el.

Comunicatul Downing Street subliniază "oportunitatea uriașă" a ieșirii din UE, inclusiv "pentru creșterea economiei britanice". Acesta citează crearea porturilor libere, zone considerate ca fiind în afara teritoriului vamal al țării și care beneficiază, prin urmare, de o fiscalitate avantajoasă, precum și perspectivele deschise de dereglementare post-Brexit.

MARȘ PROEUROPEAN ÎN SCOȚIA

Nu este însă planificată nicio sărbătoare oficială pentru a marca această aniversare. În schimb, în Scoția, unde partidul pro-independență aflat la putere denunță un "dezastru", este prevăzut un marș pro-european.

31 ianuarie 2020 a marcat sfârșitul celor 47 de ani de apartenență a Regatului Unit la Uniunea Europeană și, în urma victoriei zdrobitoare a lui Boris Johnson în alegeri, încheierea a aproape patru ani de agitație politică după șocul referendumului din 2016. A început apoi o perioadă de tranziție de nouă luni, cu un acord de liber-schimb fluturat ca un cadou de Crăciun de Boris Johnson care a evitat un "no deal", ceea ce ar fi fost sinonim cu o ruptură brutală și cu haosul economic.

Trei ani mai târziu, pagubele economice sunt încă prezente, deși pandemia Covid-19 și războiul din Ucraina au înrăutățit mult situația.

Potrivit agenției de prognoză a bugetului de stat OBR, ieșirea din UE va reduce dimensiunea economiei britanice cu aproximativ 4% pe termen lung.

Marea Britanie s-a distanțat de principalul său partener economic, de la care importă o mare parte din alimentele pe care le consumă. Lipsa forței de muncă a fost agravată de dificultatea de a aduce lucrători europeni.

Cu toate acestea, nu se pune problema de a da timpul înapoi, nici măcar pentru Partidul Laburist, aflat în opoziție, care are un avans considerabil în sondaje cu mai puțin de doi ani înainte de următoarele alegeri parlamentare.

Keir Starmer, liderul laburist, este nerăbdător să se debaraseze de trecutul său anti-Brexit și spune că o revenire în UE nu face parte din programul său, deoarece chestiunea a fost decisă. Însă dorește să îmbunătățească relațiile cu Bruxelles-ul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău