„Asta nu este amuzant”: Zelenski dezvăluie cât a primit Ucraina din ajutorul militar american
-
31 Octombrie 08:00
Ucraina a primit numai 10% din ajutorul militar aprobat de Congresul SUA mai devreme anul acesta, a afirmat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a anunțat că așteaptă desfășurarea în săptămânile următoare a unei noi întâlniri a grupului de la Ramstein, ce reunește statele ce furnizează ajutor militar Kievului în războiul cu Rusia, scrie Reuters.
„Îți faci sarcina ce-ți revine. Constitui rezerve, mizezi pe brigăzi speciale, contezi pe un asemenea echipament (promis de SUA, n.r). Dar primești numai 10% din pachetul deja votat… asta nu este amuzant”, a spus Zelenski, în fața unor jurnaliști din țările nordice, referindu-se la eforturile de organizare ale armatei ucrainene, dar care nu primește tot sprijinul promis de SUA în virtutea ajutorului de peste 61 de miliarde de dolari aprobat de Congresul american în luna aprilie, potrivit Agerpres și HotNews.
Liderul ucrainean a precizat că nu finanțarea ar împiedica furnizarea deplină a acestui ajutor, ci „este mereu vorba despre birocrație sau logistică, de unele idei sau scepticism”, adică responsabilii americani ar analiza prea mult dacă „vă dăm asta, dar nu și asta”.
El și-a exprimat însă speranța că în următoarele săptămâni, după alegerile din SUA, va fi organizată o nouă reuniune a „Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei”, creat la baza aeriană americană Ramstein din Germania după lansarea invaziei ruse asupra teritoriului ucrainean și care reunește statele ce furnizează ajutor militar Kievului în războiul cu Rusia.
O astfel de reuniune, la nivel înalt, fusese programată să se desfășoare la jumătatea acestei luni chiar la baza Ramstein, dar a fost amânată după ce președintele american Joe Biden și-a anulat deplasarea pentru a gestiona situația provocată de un uragan în SUA.
„Vedem deja contururile unei reuniuni Ramstein, care ar trebui să se desfășoare în săptămânile următoare”, a spus Zelenski, în timp ce trupele sale se confruntă cu o situație tot mai dificilă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata rusă continuă să avanseze.