„Aroma” iese din insolvență după un deceniu și are un nou director interimar
-
04 Iunie 16:43
Societatea pe acțiuni „Aroma” a ieșit oficial din insolvență, după 12 ani, transmite IPN.
Judecătoria Chișinău a constatat stingerea integrală a creanțelor companiei, ca urmare a achitării acestora de către SA „Barza Albă”. Agenția Proprietății Publice anunță că decizia instanței reprezintă un pas-cheie în revigorarea producției de distilate și divin, cu tradiție de peste 100 de ani în Moldova. Produsele „Aroma” vor fi comercializate sub aceeași marcă și linie de brand.
Agenția Proprietății Publice a numit un nou director interimar, – Andrei Luța, fost adjunct la SA „Barza Albă”. Decizia face parte din procesul de unificare a celor două companii.
Potrivit șefului APP, Roman Cojuhari, numirea unui nou director interimar va asigura o tranziție fluentă, în procesul de fuziune operațională și economică a două societăți de stat, sub o cupolă managerială, cu păstrarea identității culturale și comerciale distincte a fiecărei companii.
„Aroma” a intrat în procedură de insolvență în anul 2013, ca urmare a unei combinații de factori, inclusiv management defectuos și scăderea vânzărilor. În acel moment, compania acumula datorii de aproximativ 240 de milioane de lei.
În iulie 2024, Guvernul a decis fuziunea între „Barza Albă” și „Aroma”. Decizia a venit după o analiză riguroasă a situației financiare și operative a celor două companii, ambele având o istorie de un secol în producția de băuturi alcoolice, cu specializare în divin.

