„Ați câștigat un cadou!” (Ziarul de Gardă)

  • 12 Decembrie 2013 10:00
„Ați câștigat un cadou!” (Ziarul de Gardă)

REVISTA PRESEI DIN 12 DECEMBRIE

Ziarul Național notează că moțiunea depusă de comuniști împotriva Guvernului a fost respinsă de Parlament. După mai bine de trei ore de dezbateri și luări de cuvânt, argumentele aduse de comuniști precum că ratificarea Acordului de asociere cu UE la Summitul Parteneriatului Estic ar contraveni intereselor cetățenilor Republicii Moldova nu au convins pe niciunul dintre deputații coaliției de guvernare.

Asocierea cu UE nu este subiectul unui referendum național, așa cum propune Partidul Comuniștilor, a mai declarat Iurie Leancă citat de Timpul. Premierul a amintit în plenul Parlamentului, că Planul Kozac, care prevedea federalizarea țării și păstrarea prezenței militare ruse în regiunea transnistreană pentru câteva decenii, a fost parafat de liderul comunist, Vladimir Voronin, pe atunci șef de stat, fără să fie supus unui referendum, deși este subiect de referendum național.

În discursul său, șeful Guvernului și-a felicitat colegii pentru succesul obținut la Vilnius și a explicat beneficiile asocierii politice și ale zonei de liber schimb cu UE, scrie Adevărul. Potrivit premierului, exporturile vor spori cu 12%, PIB-ul va crește cu 9%, mărfurile se vor ieftini cu 4%, salariile vor fi majorate cu 7%, iar consumul - cu 8%, producătorii vor avea acces la o piață de 500 de milioane de consumatori.

Adevărul publică un interviu cu ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov. Potrivit ministrului, În proiectul legii bugetului pentru 2014 sunt prevăzute subvenții de 500 de milioane de lei pentru agricultură, cu 100 de milioane mai mult față de acest an. În plus, anul viitor vor fi lansate un șir de proiecte susținute de partenerii externi. Vasile Bumacov afirmă că antreprenorii tineri pot beneficia de subvenții suplimentare, la fel ca și cei care vor alege să se constituie în asociații. Făcând referință la liberalizarea pieței Uniunii Europene pentru vinurile moldovenești, ministrul atenționează că dacă vom livra în UE vin prost, prietenia se va termina. În ceea ce privește embargoul impus de ruși, potrivit lui Vasile Bumacov, acest ping-pong nesfârșit demonstrează încă o dată că trebuie să ne ocupăm foarte serios de piața europeană și de alte piețe.

Ziarul de Gardă investighează afacerile „Ați câștigat un cadou!” . Zeci de companii înregistrate în țările din Europa de Est și CSI, conectate la o rețea de firme offshore, încasează anual sume fabuloase de bani prin intermediul unor escrocherii cu vacanțe de lux. În R. Moldova, o asemenea mașinărie de spălare a creierilor a fost pusă pe roate de afaceristul rus Serghei Milovanov, fondatorul „Parmato Grup” SRL, relevă Ziarul de Gardă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău