Un test bazat pe analize de sânge și vârstă preconizează riscul de maladii cronice

  • 18 Martie 12:27
Un test bazat pe analize de sânge și vârstă preconizează riscul de maladii cronice

Cercetătorii au descoperit că este posibilă preconizarea cu o acuratețe de aproape 80% a riscului de a suferi de boli cronice prin efectuarea unui test care combină vârsta pacientului cu informații obținute în urma unor analize simple de sânge, scrie Agerpres.

Acest test simplu, bazat pe analiza combinată a acestor date, determină probabilitatea de îmbolnăvire în următorii trei ani de una dintre maladiile cronice cele mai frecvente, conform cercetătorilor care și-au prezentat concluziile vineri, cu ocazia conferinței anuale a Colegiului American de Cardiologie care se desfășoară la sfârșitul acestei săptămâni la Washington.

Printre bolile cronice ce pot fi detectate astfel se numără diabetul, insuficiența renală și cea cardiacă, maladia coronariană sau pulmonară cronică, fibrilația atrială, aritmia cardiacă, infarctul și accidentele vasculare cerebrale dar și demența, conform cercetătorilor.

"Obiectivul nostru a fost de a obține un instrument clinic util și ușor de folosit și care să ușureze munca medicilor generaliști", a precizat Heidi May, epidemiolog la Intermountain Medical Center Heart Institute din Salt Lake City, coordonatoarea acestui studiu.

"Sperăm că acest test va putea fi folosit pentru a-i identifica pe acei pacienți care se confruntă cu niveluri ridicate de risc" de a suferi de boli cronice și care au nevoie de tratamente personalizate și de a fi ținuți sub observație medicală, a adăugat ea.

Heidi May și echipa sa au realizat acest studiu pe un grup de voluntari, bărbați și femei în stare bună de sănătate și fără antecedente de îmbolnăviri cronice. În rândul femeilor, cele care au obținut rezultate moderate la acest test se confruntă cu un risc de trei ori mai mare de a suferi de boli cronice prin comparație cu cele care au obținut rezultatele mai slabe. Femeile care au obținut rezultatele cele mai ridicate la test se confruntă cu un risc de 11 ori mai mare, conform cercetătorilor.

În cazul bărbaților, cei care au înregistrat rezultatele medii se confruntă cu un risc de 5,6 ori mai mare de a fi diagnosticați cu o afecțiune cronică în următorii trei ani, în timp ce rezultatele mai ridicate de atât corespund unui risc de până la 11 ori mai mare.

Mai mult de jumătate din populația adultă din SUA suferă de cel puțin o maladie cronică, iar frecvența acestor patologii ar putea crește cu 40% în următorii 10 ani, conform proiecțiilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chişinău
18 °C
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:5,1 m/s
Vin
11 °C
Sâm
8 °C
Dum
4 °C
Lun
3 °C
Mar
7 °C

Curs oficial BNM 18 Martie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 21.2178 -0.0000
USD 19.7835 -0.0000
RON 4.6617 -0.0000
UAH 0.7331 -0.0000
RUB 0.3406 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău