Un inginer-șef de la „Apele Moldovei” amendat cu 70 de mii de lei

  • 20 Mai 2017 01:33
Un inginer-șef de la „Apele Moldovei” amendat cu 70 de mii de lei

Un inginer-șef din cadrul Agenției „Apele Moldovei”, învinuit de corupere pasivă, a recuperat prejudiciul provocat statului, în valoare de 45 de mii de lei.

Recent, acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de cinci ani. Pe lângă cei 45 de mii de lei, fostul inginer va trebui să plătească și o amendă de 70 de mii de lei și nu va avea dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de cinci, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada iulie-septembrie 2015, inginerul a estorcat de la un agent economic 200 de mii de lei, pentru vânzarea la un preţ avantajos a bunurilor aflate la balanţa întreprinderii, în lipsa organizării unei licitaţii. Este vorba despre plăci şi ţevi de metal şi beton armat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 45 de mii de lei.

Atât la etapa de urmărire penală, cât şi la examinarea cauzei în instanţa de judecată inculpatul şi-a recunoscut vina şi a recuperat prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chişinău
21 °C
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:4,6 m/s
Mar
18 °C
Mie
19 °C
Joi
20 °C
Vin
13 °C
Sâm
10 °C

Curs oficial BNM 23 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2560 -0.0610
USD 16.4677 0.0400
RON 4.3476 -0.0146
UAH 0.6290 0.0026
RUB 0.2681 -0.0007
Arhivă Radio Chișinău