Tribuna: “Devine tot mai clar că lui Dorin Chirtoacă i se întinde o cursă” (Revista presei)

  • 13 Septembrie 09:31
Tribuna: “Devine tot mai clar că lui Dorin Chirtoacă i se întinde o cursă” (Revista presei)

Revista presei din 19 septembrie

De ziua lui Mihai Ghimpu, liberalii ar putea pierde primăria Chișinău, titrează Timpul. Primarul general, Dorin Chirtoacă, nu poate fi revocat din funcție înainte de termen prin referendum, susține pe de altă parte Mihai Ghimpu. Totodată, președintele PL menționează că în Codul electoral este stipulat că revocarea primarului prin referendum se efectuează în cazul în care nu respectă interesele comunității. În opinia lui, trebuia o instituție sau o instanță de judecată să stabilească aceste încălcări. Încântaţi, socialiştii spun că în primăvară am putea alege un nou primar, iar, din arest la domiciliu, Dorin Chirtoacă i-a luat peste picior pe socialişti şi spune că are deja şi panou electoral, mai scrie Timpul.

Potrivit tribuna.md nu e deloc întâmplător că decizia Curţii de Apel în problema referendumului a venit anume în acest moment. Cu câteva zile mai înainte, când i s-a înaintat învinuirea într-un nou dosar, Dorin Chirtoacă a apărut în faţa jurnaliştilor demoralizat. În situaţia în care era primarul, era logic de presupus că e în stare de decizii imprevizibile, inclusiv şi să-şi dea demisia. Iar demisia lui Dorin Chirtoacă e cel mai prost scenariu care poate fi pentru actuala guvernare, deoarece aceasta ar însemna automat alegeri anticipate, în urma cărora la cârma capitalei aproape sigur ar veni un reprezentant al opoziţiei. Aceasta ar însemna nu doar pierderea de către guvernare a controlului asupra Primăriei, ci şi întărirea semnificativă a opoziţiei în ajunul alegerilor parlamentare ordinare. De aceea, după Tribuna.md, cel mai probabil, în scurt timp, vom asista la noi răsturnări spectaculoase de situaţie, astfel încât referendumul să nu aibă loc. Portalul nu exclude nici scenariul în care Dorin Chirtoacă ar putea fi demis prin referendum (pentru a fi nimicit total ca om politic), iar alegerile anticipate ale Primarului nu vor avea loc. Spre exemplu, sub pretextul că nu are sens de cheltuit banii publici. Indiferent de scenariul pe care se va merge, devine tot mai clar că lui Dorin Chirtoacă i se întinde o cursă, subliniază Tribuna.

Maia Sandu pune „batista pe țambalul” UNIRII, titrează Deschide.md Maia Sandu consideră că „azi sau mâine” ideea unirii Republicii Moldova cu România una „nerealistă”, iar aceasta trebuie realizată „prin consens național”, deoarece „nu este real ca Uniunea Europeană să permită unui stat membru să înghită un teritoriu care este corupt, divizat și care nu este un stat de drept”. Totodată, lidera PAS a catalogat Actul Unirii din 1918 ca unul impus, inadmisibil în actuala conjunctură. Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al doilea congres al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a avut loc pe data de 10 septembrie curent.

Ziaristul Petru Bogatu observă că lecțiile istoriei sunt o nucă tare până și pentru un lider de partid. Mai întâi, unirea nu-i ”înghițire”, ci alăturare, adunare unul lângă altul pentru a forma un tot, menționează publicistul. Până la urmă, Germania, dacă a vrut, ”a înghițit” RDG cu tot cu Stazi și cu toate mizeriile comunismului. Și după cum se vede, se simte foarte bine, punctează Petru Bogatu.

Fostul deputat comunist Grigore Petrenco se afla de aproape o lună în Germania, acolo unde a depus actele necesare pentru a-i fi oferit statut de refugiat politic, aflăm din Adevărul. Politicianul ar fi părăsit în taină Republica Moldova la sfârşitul lunii august, având interdicţia de a părăsi ţara. Informaţia a fost făcută publică de către jurnaliştii de la NewsMaker, care a şi fost confirmată pentru sursa respectivă de către Grigore Petrenco. Fostul parlamentar de la Chişinău a evitat să spună în ce mod a părăsit Republica Moldova, dar a precizat că a intrat în Germania respectând legea. Petrenco a menţionat că deja a depus actele necesare pentru obţinerea azilului politic, procedură ce ar putea dura jumătate de an. Fostul deputat comunist Grigore Petrenco, învinuit de organizarea dezordinilor în masă şi opunerea rezistenţei în faţa organelor de drept în timpul unui protest la Procuratura Generală organizat în septembrie 2015, a fost condamnat miercuri, 28 iunie, la patru ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chişinău
0 °C
Ceață
Umiditate:96 %
Vint:1 m/s
Dum
2 °C
Lun
1 °C
Mar
1 °C
Mie
0 °C

Curs oficial BNM 18 Noiembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7556 -0.0000
USD 17.6425 -0.0000
RON 4.4747 -0.0000
UAH 0.6663 -0.0000
RUB 0.2942 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău