Timpul: Dacă Primăria va ajunge la socialiști – direcția proeuropeană e pierdută. Și chișinăuienii știu asta (Revista presei)

  • 12 Aprilie 10:14
Timpul: Dacă Primăria va ajunge la socialiști – direcția proeuropeană e pierdută. Și chișinăuienii știu asta (Revista presei)

Comentând campania electorală pentru Primăria Capitalei, Timpul amintește că orașul Chișinău reprezintă o treime din populația acestei țări. „Deci, lupta nu e pentru oraș, lupta e pentru singura funcție care poate face valuri în Parlament, fără să facă parte din Parlament, scrie Timpul.

Dacă Primăria va ajunge la socialiști – direcția proeuropeană e pierdută. Și chișinăuienii știu acest lucru. Așa se explică multele mandate ale lui Chirtoacă. Însă impasul e altul și e uriaș: în radierea PL-ului, în frunte cu primarul, ori nu s-a ținut cont de favorul adus socialiștilor, ori acesta a fost planul”, scrie publicația.

„De ce Voronin îi favorizează pe socialiști? – un subiect analizat de Nicolae Negru într-un editorial în Ziarul Național. PCRM a anunțat că va boicota alegerea unui nou primar al Municipiului Chișinău. E a doua competiție electorală pe care o evită comuniștii, după alegerile prezidențiale. Și atunci, și acum boicotul îi favorizează pe principalii lor concurenți, socialiștii. Să fie întâmplător acest fapt?” – se întreabă editorialistul de la Ziarul Național.

Pensionarii de LUX ai R. Moldova stau în Parlament, titrează Ziarul Național, care a realizat un top cinci al celor mai mari pensii primite de deputați, iar calculele arată că, anual, statul cheltuiește pentru aceste persoane aproape 623 de mii de lei, exact atât cât pentru pensiile a 427 de pensionari din cei aproape 533 de mii care primesc o pensie pentru limită de vârstă de doar 1 456 de lei pe lună. 

Cea mai mare pensie ridicată în 2017 de către un deputat este cea a comunistului Vladimir Voronin – peste 11 mii de lei lunar. Această sumă ar fi ajuns pentru plata pensiilor a 96 de bătrâni din R. Moldova. El a mai ridicat anul trecut un salariu din Parlament de 89 100 de lei, o indemnizație de 40 162 de lei, peste 30 de mii de lei din dobânzile pentru banii pe care îi ține la bancă, dar și, atenție!, 2 160 de lei în calitate de „suport financiar” de la CNAS”, relevă Ziarul Național.

„Reprezentanții aleși în delegația care a adus Focul Haric de la Ierusalim este o chestiune internă a bisericii și nicidecum o problematică publică”, a acesta a fost o parte din răspunsul secretarului Mitropoliei, Vadim Cheibaș, la întrebările ZdG, despre câte persoane au făcut parte din delegație, cum au ajuns anume patru reprezentanți ai Partidului Democrat la Ierusalim, care sunt criteriile de selecție și din ce bani au fost plătite deplasările, care ajung să coste între 200 și 1400 de euro pentru o singură persoană.

În acest an, în delegația condusă de mitropolitul Vladimir, care a adus Lumina Sfântă de la Ierusalim s-au numărat și democrații Eugeniu Nichiforciuc, Constantin Țuțu, Iurie Chiorescu, Nae-Simion Pleșca și șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc”, amintește Ziarul de Gardă. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
9 °C
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:2,1 m/s
Mie
19 °C
Joi
20 °C
Vin
21 °C
Sâm
17 °C

Curs oficial BNM 24 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.1510 -0.1050
USD 16.4773 0.0096
RON 4.3263 -0.0213
UAH 0.6308 0.0018
RUB 0.2653 -0.0028
Arhivă Radio Chișinău