Termenul contractului de arendă a terenurilor a fost majorat

  • 08 Februarie 19:38
Termenul contractului de arendă a terenurilor a fost majorat

Termenul contractului de arendă a terenurilor agricole va crește de la trei la cinci ani. Parlamentul a votat, în prima ședință a sesiunii de primăvară 2018, modificări ale legislației în acest sens, în lectură finală.

Noile modificări prevăd că contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen mai mare de 5 ani se înregistrează la organ cadastral teritorial. În prezent, dreptul de folosinţă sau arendă asupra bunului imobil pe un termen mai mare de 3 ani este supus înregistrării obligatorii, potrivit unui comunicat de presă al Legislativului.
 
Totodată, este prevăzut că contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen de până la 5 ani inclusiv se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile şi alte bunuri agricole. În cazul în care un arendaş încheie contracte de arendă cu mai mulţi arendatori, la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale, primirea cererilor de înregistrare a contractelor de arendă în registrul bunurilor imobile se efectuează de către registratorul organului cadastral teritorial pe teritoriul localităţii.
 
Înregistrarea benevolă la organul cadastral teritorial a contractului de arendă încheiat pe un termen de până la 5 ani îl scuteşte pe arendaş de obligaţia de a-l înregistra la primărie.
 
Modificările au fost susținute de 60 de deputați din cei prezenți.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chişinău
23 °C
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:3,1 m/s
Lun
17 °C
Mar
19 °C
Mie
17 °C
Joi
22 °C
Vin
15 °C

Curs oficial BNM 28 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7344 0.0225
USD 16.8534 0.0350
RON 4.2636 0.0029
UAH 0.6443 0.0005
RUB 0.2721 -0.0022
Arhivă Radio Chișinău