Se încearcă modificarea legislației pentru ca cei care au furat miliardul să-și poată legaliza banii și să scape de pedeapsă (Revista presei)

  • 13 Februarie 09:52
Se încearcă modificarea legislației pentru ca cei care au furat miliardul să-și poată legaliza banii și să scape de pedeapsă (Revista presei)

Revista presei din 13 februarie 2018

Guvernul condus de Pavel Filip n-a reușit să restabilească relațiile de încredere cu UE, este eșecul cel mai vizibil a doi ani de activitate apreciabilă pe diverse direcții, constată Nicolae Negru în Ziarul Național. Anularea grantului de 28 de milioane de euro, promis pentru reformarea justiției, este un semnal foarte grav din acest punct de vedere. Și nu doar adoptarea sistemului electoral mixt în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția este cauza neîncrederii, a atitudinii rezervate din partea Bruxelles-ului și a Washingtonului față de liderii actuali ai Republicii Moldova. Motivul principal este legat de furtul miliardului, de faptul că nu se demonstrează voință politică pentru a găsi banii furați și a-i pedepsi pe autorii schemei și complicii lor din instituțiile statului. N-a fost recuperat niciun leu furat, n-a fost tras la răspundere niciun procuror, niciun funcționar de la CNA, BNM, Ministerul Finanțelor, Guvern, responsabili de activitatea BEM, iar „coordonatorul” schemei se află în libertate, a fost ales primar, circulă, cu lăutari, prin Europa, dosarul său a fost trimis la Cahul, cât mai departe de ochii presei și ai societății.  Încercarea guvernării de a simula căutarea miliardului este o nerușinare, o ofensă adusă inteligenței cetățenilor Republicii Moldova, consider Nicolae Negru.

Ziarul de Gardă scrie că de la Curtea de Apel (CA) Chișinău, acolo unde activează 56 de judecători, dosarul de escrocherie și spălare de bani pe numele lui Ilan Șor a ajuns pe masa CA Apel Cahul care numără, în prezent, șapte magistrați. Dosarul este trasferat la 168 de km de capitală după ce Curtea Supremă de Justiție a acceptat cererea președintelui CA Chișinău, Ion Pleșca, de a strămuta cauza într-o altă instanță de același grad pe motiv că 19 magistrați din Colegiul penal sunt incompatibili la examinarea cauzei, iar soția avocatului lui Ilan Șor este șefa secretariatului instanței, fapt ce ar putea trezi suspiciuni privind imparțialitatea judecătorilor. 

Renato Usatîi demisionează din funcţia de primar de Bălţi anunță Adevărul. Acesta susţine că a luat decizia respectivă după ce activitatea municipalităţii a fost blocată la comanda liderului PDM, Vlad Plahotniuc, prin faptul că mai mulţi funcţionari publici sunt intidimaţi să nu iasă la serviciu. El şi-a mai explicat decizia de a demisiona prin faptul că îşi doreşte ca cetăţenii să vadă prin exemplul anticipatelor din Bălţi ce-i aşteaptă la parlamentarele din anul curent, sugerând că angajaţii instituţiilor publice vor fi impuşi să voteze pentru democraţi, iar altora li se va plăti să susţină un anumit candidat.

Chiar în aceste zile și în săptămânile și lunile, care vor urma, R. Moldova se unește cu România, comună cu comună, localitate cu localitate, om cu om. Pas cu pas, pe măsură ce tot mai multe unități administrative semnează Declarația de Unire cu Țara, remarcă Timpul.

Aflat într-un dialog la distanță cu mișcarea unionistă, care îi asigură consecvent pe locuitorii ambelor maluri ale Prutului că, nu va curge sânge la Unire, nepreședintele Igor Dodon a declarat recent la NTV Moldova năzdrăvănia că „Unirea înseamnă război civil”. Dacă asta are de gând să facă Igor Fără de Țară atunci când moldovenii vor cere Unirea cu Țara, Timpul speră ca el să aibă consilieri buni care să-i reamintească o vorbă înțeleaptă din Scriptură: „Cine scoate sabia, de sabie va pieri”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chişinău
-6 °C
Câțiva nori
Umiditate:92 %
Vint:1,5 m/s
Joi
-1 °C
Vin
-2 °C
Sâm
-3 °C
Dum
-10 °C
Lun
-11 °C

Curs oficial BNM 21 Februarie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5415 -0.1927
USD 16.6347 -0.0555
RON 4.4056 -0.0433
UAH 0.6142 -0.0036
RUB 0.2937 -0.0021
Arhivă Radio Chișinău