Rusia își pune oamenii săi în funcții de conducere în Transnistria (Revista presei)

  • 10 Iulie 09:47
Rusia își pune oamenii săi în funcții de conducere în Transnistria (Revista presei)

Revista presei din 10 iulie 2017

Federația Rusă își pune oamenii săi în funcții de conducere în Transnistria, titrează Timpul. Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a reținut pe Valerii Gratov, pe care Serviciul Federal de Securitate Rusesc (ФСБ) intenționa să-l pună în funcția de ministru adjunct în cadrul așa-zisului Minister al Securității de Stat al Transnistriei. Gratov este colonel în Forțele Aeriene Ruse (ВДВ) și instruiește militarii separatiști în Donbas, anunță jurnalistul de război, Andrei Țaplienko, citat de Timpul. Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a reținut pe militar, cu un pașaport ucrainean fals, în timp ce se deplasa spre Transnistria. Scopul principal era ca „să existe un militar rus, în persoană, la fața locului [în Transnistria], cu experiență de luptă”, adică reprezentantul neoficial al Serviciului Federal de Securitate Rusesc.

Rusia are nevoie de Transnistria ca teritoriu pentru desfășurarea rapidă a grupării sale ofensive pe direcția sud-vestică de atac, susține președinta Delegației Permanente a Ucrainei la Adunarea Parlamentară a NATO, Irina Friz, citată de Ziarul Național. Ea a salutat decizia de a consolida segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, ca una dintre principalele amenințări la adresa securității naționale a Ucrainei și a reamintit că, într-un raport prezentat recent la o conferință internațională la Kiev, au fost prezentate dovezi-foto cu echipamentul militar al trupelor rusești din cadrul grupului operațional din Transnistria, „dat în dotare numai unităților speciale”, susține Friz.

Ziarul Național îl citează pe comentatorul politic Petru Bogatu, care nu crede că fostul lider separatist de la Tiraspol ar fi plecat la Moscova, pentru că acesta nu e atât de naiv să „bage capul în gura ursului” și că jocurile din jurul său nu sunt chiar așa de simple. Potrivit comentatorului, liderul separatist Șevciuk ar fi fost la cheremul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care s-a ocupat discret de soarta acestuia, secretizând toate informațiile legate de șederea lui la Chișinău.

Un nou conflict se „coace” în Moldova – titrează portalul Tribuna. „Mesajele care vin în ultima perioadă de la Comrat nu pot să nu îngrijoreze, or sunt tot mai multe semnale care denotă că situaţia politică în sudul ţării se încinge tot mai mult. Iniţial, s-a simţit o oarecare supărare a Comratului după ce autorităţile de la Chişinău au anunţat intenţia de a lipsi Başcanul Găgăuziei de calitatea de membru din oficiu al Guvernului R.Moldova. Apoi, au început să fie formulate unele îngrijorări în legătură cu modul în care vor fi constituite circumscripţiile electorale, dacă se va trece la sistemul mixt, şi câte locuri în Parlament vor reveni autonomiei găgăuze. Ulterior, au apărut nemulţumiri vizavi de modul în care se adoptă legile cu privire la Găgăuzia în Parlamentul de la Chişinău, reprezentanţii autonomiei acuzând direct Chişinăul că le „redactează” fără a consulta Adunarea Populară de la Comrat şi după ce acestea sunt avizate de experţi internaţionali. Nu mai puţine pretenţii sunt şi faţă de deputaţii din coaliţia majoritară de la Chişinău, care reprezintă autonomia găgăuză în Parlamentul ţării, după cum sunt enunţate şi nemulţumiri vizavi de deputaţii din Adunarea Populară care au candidat independent, iar ulterior au aderat la partidul de guvernământ, reține Tribuna.md.La Comrat răsună deja apeluri deschise că a venit timpul să fie convocat un nou congres al deputaţilor de toate nivelurile, care să pună în discuţie problema respectului Chişinăului faţă de autonomia găgăuză. Cu ce se poate solda o asemenea reuniune, se poate ușor de intuit”, scrie Tribuna.md.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chişinău
32 °C
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:6,7 m/s
Mie
24 °C
Joi
21 °C
Vin
24 °C
Sâm
22 °C
Dum
21 °C

Curs oficial BNM 30 Iunie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7060 -0.0053
USD 18.1544 -0.0790
RON 4.5482 -0.0028
UAH 0.6957 -0.0036
RUB 0.3076 0.0016
Arhivă Radio Chișinău