România recunoaște diplomele de studii ale medicilor moldoveni (Revista presei)

  • 10 Noiembrie 08:04
România recunoaște diplomele de studii ale medicilor moldoveni (Revista presei)

Revista presei din 10 noiembrie 2017

Ziarul de Gardă publică un material de investigație despre cum și-au construit un viitor prosper și o viață scăldată în lux unii angajați de la CNA, dar și cu ce averi au venit noii viceprimari la Primăria municipiul Chișinău.

Petru Grozavu în editorialul său din ZDG se întreabă dacă Dorin Chirtoacă este primar sau ostatec și afirmă că marea problemă și lucrul cu care nu trebuie să se împace nimeni, nici adepții și nici adversarii lui Dorin Chirtoacă, e că ceea ce s-a făcut e banditism. Ceea ce s-a întâmplat luni, potrivit autorului, este încă o dovadă a faptului că PD nu respectă parteneriatele cu nimeni, nu vrea parteneri egali, ci doar de buzunar. Puțin probabil că Chirtoacă va fi în curând condamnat. Mai degrabă va fi ținut pe rol de ostatic, în arest la domiciliu și cu judecarea la nesfârșit a cazului, până la alegerile locale următoare, din 2019. Să nu mai fie admis la primărie, iar primăria și Chișinăul să devină o nouă moșie pentru Plahotniuc și pentru toată suita sa. Prin decizia de luni a lui Grozavu, Plahotniuc a mai rezolvat o problemă: cea a referendumului inițiat de Dodon și de socialiști. La ce bun un referendum anti-Chirtoacă, dacă primar e Radu? Se mai întreabă Petru Grozavu.
Adevărul observă paradoxul moldovenesc. De când Igor Dodon a devenit preşedinte, numărul celor care doresc aderarea la UE a crescut
Deşi Republica Moldova a ales acum un an un preşedinte prorus, un sondaj de opinie realizat de Institutul Republican Internaţional (IRI) arată că numărul moldovenilor care doresc aderarea Republicii Moldova la UE a crescut pe durata unui an de mandat al preşedintelui moldovean, ajungând la 49%. Cu toate că şeful statului este foarte activ în promovarea mesajelor proruse şi se opune vehement Acordului de Asociere cu UE şi apropierii de NATO, având în acest context tocmai şapte întrevederi cu Vladimir Putin, studiul publicat de IRI arată că strategia lui Igor Dodon nu s-a soldat cu succes, iar numărul cetăţenilor care îşi doresc apropierea de Uniunea Economică Euroasiatică este în scădere.

Ziarul Național făcând trimitere la același sondaj face PORTRETUL cetățeanului din R. Moldova: Informat de pe Odnoklassniki și Facebook și distrat de televiziunile rusești. Chiar dacă numărul cetățenilor care se informează de pe rețeaua de socializare Odnoklassniki este în scădere față de luna martie curent cu 11%, această categorie de oameni rămâne cea mai numeroasă - 65%. De pe Facebook se informează 58%, 22% - de pe Instagram. Majoritatea respondenților sondajului 87%, preferă să se informeze de la posturile de televiziune. Când e vorba despre știrile politice, 44% se informează de la Prime TV, 34% - de la Moldova 1. Totuși, posturile tv care îi distrează pe moldoveni sunt aproape toate rusești.

România recunoaște diplomele de studii ale medicilor moldoveni, anunță portalul e-sanătate.md. Pe 20 octombrie în Monitorul Oficial al României au fost publicate normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un alt stat terț. Republica Moldova intră în categoria statelor ai căror medici se pot angaja acum cu mai mare ușurință în sistemul medical românesc. Odată cu această modificare crucială, a fost publicată și procedura de recunoaștere profesională. E-sanate.md publică condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea practica medicina pe teritoriul României și scrie ce trebuie să facă doctorii ca să se angajeze peste Prut.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chişinău
-3 °C
Ceață
Umiditate:92 %
Vint:1,27 m/s
Joi
0 °C
Vin
1 °C
Sâm
3 °C
Dum
3 °C
Lun
4 °C

Curs oficial BNM 22 Noiembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5096 -0.1734
USD 17.4900 -0.0736
RON 4.4047 -0.0467
UAH 0.6603 -0.0029
RUB 0.2942 -0.0019
Arhivă Radio Chișinău