Referendumul privind abrogarea votului mixt, respins de CEC

  • 12 Ianuarie 18:01
Referendumul privind abrogarea votului mixt, respins de CEC

Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului legislativ privind abrogarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral și, astfel, s-a trecut la sistemul mixt de vot.

Proiectul a provocat dezbateri de câteva ore în cadrul ședinței CEC, fiind dur criticat de liderii grupului de inițiativă.

În proiectul prezentat de președinta CEC, Alina Russu, apar un șir de încălcări care ar fi fost comise la înregistrarea grupului de inițiativă: a fost încălcat termenul limită pentru anunțarea administrației publice locale privind desfășurarea întrunirii grupului, ar fi existat neconcordanțe privind numărul de participanți și reprezentanți la constituirea grupului de inițiativă, etc. De asemenea, a fost invocat faptul că legislația electorală nu poate fi modificată cu mai puțin de un an înainte de alegeri. 

Pentru respingerea înregistrării au votat 6 din cei 8 membri ai CEC prezenți la ședință.

Reprezentanții grupului de inițiativă au calificat decizia CEC drept una politică.

„Această decizie este o violare a dreptului constituțional al poporului să inițieze referendumuri legislative și să adopte legi. CEC a acționat ca un organ politic folosind tot felul de pretexte pentru a respinge înregistrarea grupului”, a declarat liderul grupului de inițiativă, Ștefan Gligor.

Amintim că grupul de inițiativă format din reprezentanți ai societății civile și susținut de unele partide de opoziție a fost constituit în decembrie 2017. Scopul acestuia era de a organiza un referendum legislativ privind anulata trecerii la sistemul mixt de vot, proiect votat în luna iulie de PDM, PSRM și PPEM, care a fost criticat inclusiv de un șir de organizații internaționale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
0 °C
Duș zăpadă grea
Umiditate:95 %
Vint:8,2 m/s
Vin
-1 °C
Sâm
-1 °C
Dum
3 °C
Lun
-2 °C

Curs oficial BNM 08 Ianuarie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6070 -0.0000
USD 17.0828 -0.0000
RON 4.4490 -0.0000
UAH 0.6096 -0.0000
RUB 0.2988 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău