Președintele Germaniei avertizează cu privire la demonizarea Rusiei

  • 16 Aprilie 10:54
Președintele Germaniei avertizează cu privire la demonizarea Rusiei

Revista presei internaționale din 16 aprilie 2018.

La Luxembourg, miniştrii de Externe ai Uniunii Europene discută despre atacul chimic de la Douma, în urma recentei acţiuni militare coordonate a Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei în Siria, informează presa internaţională. UE şi-a reiterat ferma condamnare a utilizării repetate a armelor chimice de către regimul sirian şi va insista, de asemenea, asupra necesităţii de a consolida capacitatea blocului în faţa atacurilor chimice, biologice, radioactive, nucleare, cibernetice şi a ameninţărilor hibride, adaugă Europe Online Magazine.

'Misiune îndeplinită, perfect executată", a exclamat preşedintele american Donald Trump... dar care misiune? - întreabă The New York Times, opinând că liderul SUA doreşte să facă o demonstraţie de forţă, deşi a considerat că implicarea post-2001 a Americii în Orientul Mijlociu ar fi fost o irosire de timp şi de resurse. Pentagonul susţine că atacurile occidentale au lovit direct în inima ameninţării chimice din Siria, iar aliaţii NATO au sprijinit acţiunea, notează Time, amintind că secretatul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a asigurat că operaţiunea aliată ar putea reduce capacitatea regimului sirian de a lansa alte atacuri chimice.

Însă forţele regimului de la Damasc au lansat noi atacuri aeriene asupra rebelilor, demonstrând abilitatea preşedintelui Bashar al-Assad de a înteţi războiul civil, scrie The Wall Street Journal. Totuşi, strânsa coordonare a administraţiei Trump cu Regatul Unit şi cu Franţa subliniază o aliniere între SUA şi aliaţii lor europeni, în ciuda diviziunilor pe alte teme, adaugă ziarul american.

În acelaşi timp, după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut tuturor statelor membre să dea dovadă de reţinere de la orice act care ar putea duce la escaladare, SUA, Marea Britanie şi Franţa au introdus în Consiliul de Securitate al ONU proiectul unei noi rezoluţii referitoare la Siria, pentru cercetarea folosirii armelor chimice în ţară, propunând efectuarea unei anchete independente, notează Liberation. Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că ţările care au efectuat lovitura asupra Siriei denaturează dreptul internaţional, citează Rosbalt.

Vorbind pentru BBC, ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a subliniat că o consecinţă nefericită a faptului că atacurile cu rachete s-au limitat la instalaţiile şi depozitele de arme chimice este aceea că, în restul ţării, războiul continuă, preşedintele sirian Bashar al-Assad fiind hotărât să "îşi croiască drumul cu satârul". În schimb, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, i-a numit pe Macron, May şi Trump "criminali", într-un discurs la televiziunea iraniană, citată de Reuters.

Guvernul iordanian a subliniat nevoia de diplomaţie pentru rezolvarea crizei siriene, iar premierul turc Binali Yildirim a îndemnat la pacificarea situaţiei, scrie Hurryiet Daily News. Întregul arsenal de arme chimice din Siria a fost distrus sub control internaţional, iar acuzaţiile venite din partea SUA privind distrugerea incompletă a acestuia sunt de neînţeles, a declarat Ministerul rus de Externe, notează Tass, diplomaţia rusă avertizând că rachetele lui Donald Trump ar trebui să vizeze "teroriştii", nu guvernul numit "legitim" de la Damasc, şi cerând dovezi ale atacului chimic comis de regim, scrie Ria Novosti. În acest context, Vladimir Putin ar putea dori să profite de ocazie pentru a-şi stabili locul în fruntea axei Rusia-Siria-Iran şi pentru a le demonstra concetăţenilor săi că el nu se pleacă în faţa occidentalilor, avertizează Le Vif. 

Summit-ul anual al Ligii Arabe, ţinut în estul Arabiei Saudite, s-a deschis pe fondul războiului din Siria, tensiunilor cu Iranul şi luptelor din Yemen, care ameninţă stabilitatea în regiune, remarcă Stars and Stripes. Rusia este gata să dezvolte cooperarea cu Liga Statelor Arabe pentru soluţionarea situaţiilor din Siria şi Irak, în scopul asigurării securităţii regionale şi pentru a contribui împreună la intensificarea procesului politic, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, citează Tass. "Menţinem presiunea politică asupra Rusiei şi am dori să facem un pas în plus, exploatând relaţia noastră cu Moscova, pentru a ne asigura că va juca un rol constructiv", a declarat ministrul german de Externe, Heiko Mass, citat de EUObserver.

Totodată, într-un interviu publicat de Bild am Sonntag, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a avertizat cu privire la demonizarea Rusiei şi a menţionat că ţara sa are un rol aparte de jucat în menţinerea unui dialog cu Moscova. Steinmeier şi-a exprimat îngrijorarea că recenta acţiune militară occidentală împotriva facilităţilor chimice siriene ridică riscul unei confruntări directe, pentru prima dată, între forţele americane şi cele ruse în Siria. În aceeaşi măsură, ar trebui să ne îngrijoreze şi înstrăinarea crescută dintre Rusia şi Occident, a declarat preşedintele german în Bild am Sonntag. În opinia sa, Europa nu ar trebui să renunţe la criticarea acţiunilor Rusiei, însă ar trebui să facă acest lucru prin intermediul dialogului direct.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
13 °C
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,7 m/s
Sâm
14 °C
Dum
15 °C
Lun
15 °C
Mar
16 °C

Curs oficial BNM 27 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.1377 -0.0334
USD 16.5266 0.0085
RON 4.3282 -0.0065
UAH 0.6304 0.0017
RUB 0.2633 -0.0048
Arhivă Radio Chișinău