Peskov, despre „realizările” lui Dodon: Statut de observator în Uniunea Eurasiatică deocamdată nici nu există

  • 14 Aprilie 2017 17:23
Peskov, despre „realizările” lui Dodon: Statut de observator în Uniunea Eurasiatică deocamdată nici nu există

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declară că decizia prin care statele membre ale Uniunii Economice Eurasitaice au sprijinit astăzi, pe 14 aprilie, la Bișkek, acordarea statutului de observator Republicii Moldova, nu înseamnă aderarea automată la această organizație.

Mai mult decât atât, liderii țărilor membre ale Uniunii Eurasitice au convenit să elaboreze statutul observator, întrucât un asemenea statut, deocamdată, în această organizație nici măcar nu există, a subliniat pentru jurnaliști Dmitri Peskov, citat de rbc.ru

Amintim că, tot astăzi, președintele Igor Dodon anunța că pentru acordarea statutului de observator Republicii Moldova s-au pronunțat președinții celor cinci state membre ale uniunii, la reuniunea Înaltului Consiliu al UEE de la Bișkek, în Kîrgîzstan.

Săptămâna trecută, pe 3 aprilie, Igor Dodon a semnat la Chișinău și un memorandum de colaborare cu Uniunea Economică Eurasiatică, dominată de Moscova, care însă este contestat de guvernare, dar și de experți deoarece nu are nicio valoare juridică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chişinău
-4 °C
Ceață
Umiditate:92 %
Vint:1,5 m/s
Lun
-4 °C
Mar
-8 °C
Mie
-11 °C
Joi
-5 °C
Vin
-3 °C

Curs oficial BNM 21 Ianuarie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7184 -0.0000
USD 16.9234 -0.0000
RON 4.4553 -0.0000
UAH 0.5879 -0.0000
RUB 0.2988 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău