Papa Francisc și-a cerut iertare pentru rolul jucat de Biserica Catolică în genocidul din Rwanda

  • 20 Martie 17:05
Papa Francisc și-a cerut iertare pentru rolul jucat de Biserica Catolică în genocidul din Rwanda

Papa Francisc și-a cerut iertare luni pentru "păcatele și eșecurile Bisericii și ale membrilor săi în timpul genocidului din Rwanda", precizând că violența a "desfigurat fața" Bisericii Romano-Catolice, scrie Agerpres.

Într-o întâlnire cu președintele Rwandei, Paul Kagame, pontiful a declarat că speră ca scuzele sale să ajute la promovarea păcii în această țară africană, sfâșiată de genocid în 1994, și să contribuie la o "purificare a memoriei".

Afirmațiile Papei vin în contextul în care anul trecut Biserica Catolică din Rwanda și-a cerut în mod public scuze pentru rolul jucat de unii dintre membrii săi, care, a precizat aceasta, au alimentat ura etnică care a condus la uciderile în masă.

Unele masacre au avut loc în biserici unde oamenii veniți să își caute refugiu au fost uciși de miliții.

Vaticanul a precizat într-o declarație că papa a "implorat din nou iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele și eșecurile Bisericii și ale membrilor săi, printre care preoți, bărbați și femei cu convingeri religioase, care au cedat în fața urii și violenței, trădându-și propria misiune evanghelică".

Circa 800.000 de persoane din minoritatea etnică Tutsi, dar și persoane cu convingeri moderate din majoritatea Hutu au fost masacrate în timpul genocidului din 1994. Kagame, un membru al etniei Tutsi, a condus o forță rebelă care a oprit masacrele.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chişinău
24 °C
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:1 m/s
Dum
24 °C
Lun
23 °C
Mar
19 °C
Mie
17 °C
Joi
18 °C

Curs oficial BNM 19 August 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.8733 -0.0000
USD 17.8435 -0.0000
RON 4.5540 -0.0000
UAH 0.6992 -0.0000
RUB 0.3002 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău