Noaptea Muzeelor, săptămâna viitoare la Chișinău

  • 12 Mai 13:41
Noaptea Muzeelor, săptămâna viitoare la Chișinău

Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, ajunsă la cea de-a  14-a ediție, vor fi marcate și în acest an în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, startul  manifestărilor va avea loc sâmbătă, 19 mai, ora 15.00, în Grădina Botanică a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, cu inaugurarea Pavilionului muzical (monument de categorie națională, construit în anul 1889 de arhitectul Alexandru Bernardazzi), după lucrările de conservare și restaurare.

În continuarea evenimentului va avea loc Lansarea seriei de mărci poștale „Tezaurul de la Lărguța” din colecțiile Muzeului, emisă de Poșta Moldovei.

Ceremonia se va încheia cu un frumos program de muzică clasică, prezentat de Ansamblul de cameră al Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”.

 Tot pe 19 mai, începând cu ora 21.00, în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală va avea loc Concertul de muzică tradițională vest-africană prezentat de trupa „Tamala”, Mali, Africa, care se află în Republica Moldova în cadrul unui turneu organizat cu susținerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

În acest an, Ziua Internațională a Muzeelor va fi organizată cu genericul „Conexiuni intermuzeale: noi abordări, noi provocări”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
19 °C
Cer fragmentat
Umiditate:63 %
Vint:4,6 m/s
Dum
19 °C
Lun
19 °C
Mar
21 °C
Mie
20 °C
Joi
22 °C

Curs oficial BNM 26 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7119 -0.0000
USD 16.8184 -0.0000
RON 4.2607 -0.0000
UAH 0.6438 -0.0000
RUB 0.2743 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău