NASA a reușit să repună în funcțiune patru propulsoare ale sondei Voyager 1 neutilizate timp de 37 de ani

  • 02 Decembrie 13:12
NASA a reușit să repună în funcțiune patru propulsoare ale sondei Voyager 1 neutilizate timp de 37 de ani

După 37 de ani petrecuți în spațiu fără a fi utilizate, patru propulsoare ale sondei Voyager 1, construcția umană cea mai îndepărtată de Terra, au fost repuse în funcțiune, a anunțat NASA vineri, scrie Agerpres.

Această realizare "va permite prelungirea vieții Voyager 1 cu doi sau trei ani", și-a exprimat satisfacția într-un comunicat Suzanne Dodd, directoare de proiect în cadrul NASA.

Propulsoarele servesc la orientarea Voyager 1 într-o direcție propice pentru ca antenele sale să poată comunica cu Terra.

Sonda Voyager 1, care de la lansarea sa în urmă cu 40 de ani a schimbat istoria astronomiei, se deplasează în spațiul interstelar cu aproape 17 km pe secundă și se află în prezent la peste 21 de miliarde de kilometri distanță de Terra.

Repunerea în funcțiune a propulsoarelor de la această distanță s-a dovedit prin urmare o veritabilă provocare.

"Dacă încercați să porniți o mașină care a rămas într-un garaj timp de decenii, nu vă așteptați probabil ca motorul să pornească", scrie NASA în comunicat, pentru a insista asupra faptului că aceste propulsoare nu au mai funcționat din noiembrie 1980.

Pentru a-și realiza scopul, inginerii de la NASA au trebuit prin urmare "să examineze programele care au fost codificate într-un limbaj învechit", a povestit inginerul șef Chris Jones.

În final, oamenii de știință au așteptat 19 ore și 35 de minute ca rezultatul testului lor să parcurgă, cu o viteză apropiată de cea a luminii, imensa distanță care separa sonda de Terra, înainte de a constata miercuri succesul misiunii lor.

Începând din ianuarie, aceste patru propulsoare vor fi repuse în funcțiune pentru a înlocui alte propulsoare la care inginerii au constatat o degradare din 2014.

Având în vedere reușita proiectului în cazul sondei Voyager 1, NASA intenționează să realizeze un test similar pe "geamăna" sa Voyager 2, ale cărei propulsoare sunt totuși în stare mai bună.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chişinău
3 °C
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:4,1 m/s
Mar
0 °C
Mie
-0 °C
Joi
1 °C
Vin
8 °C
Sâm
6 °C

Curs oficial BNM 11 Decembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2587 -0.0428
USD 17.2590 0.0340
RON 4.3732 -0.0076
UAH 0.6366 0.0014
RUB 0.2910 0.0003
Arhivă Radio Chișinău