Maluri de Prut | Viorel Ilișoi, autorul celor mai frumoase reportaje, despre: Basarabia, Paul Goma și cărțile românești aduse cu ajutorul traficanților de țigări

  • 25 Septembrie 12:06

Este considerat printre cei sau chiar cel mai important autor de reportaje din presa românească a ultimei jumătăți de secol. Jurnalistul și publicistul Viorel Ilișoi și-a lansat recent ”Cele mai frumoase reportaje”, un volum cu povești aflate la granița dintre literatură și publicistică,  pe care le-a documentat și scris de-a lungul timpului.

”Copiii bolnavi de cancer în ultimele lor lifturi, meșterii de la Săpânța certându-se lângă cruci vesele, țiganii și caprele lor din satele de odinioară ale sașilor, pescarii de la marginile murdare ale Bucureștiului, gunoierii onești, obezii disperați, infirmii frumoși, Viorel Ilișoi  i-a mutat pe toți într-o lume a lui, imperfectă, ca orice lume din litere.  Toți erau oameni și toți erau trecători. Viorel Ilișoi i-a nemurit în frazele lui scurte, sculptate lent până aproape de desăvârșire”, după cum scrie ziaristul poetul și prozatorul Andrei Crăciun în postfața volumului.

Maluri de Prut | Viorel Ilișoi, autorul celor mai frumoase reportaje, despre: Basarabia, Paul Goma și cărțile românești aduse cu ajutorul traficanților de țigări

Născut într-o familie cu 12 copii, într-un sat din apropiere de Râul Prut, din județul Botoșani, și crescut la o casă de copii, Viorel Ilisoi a debutat ca jurnalist în primele zile ale anului 1990. Doi ani mai târziu făcea prima sa vizită în Basarabia, pentru a scrie un reportaj din satul Mana, satul în care s-a născut scriitorul și disidentul politic, acum stabilit la Paris,  Paul Goma. De atunci a trecut de nenumărate ori Prutul, cutreierând Basarabia în lung și în lat, unde a realizat reportaje și interviuri cu fruntașii Mișcării de Eliberare Națională sau de pe linia frontului, la Dubăsari, sudând prietenii și aducând cărți din România pentru copii din Mana sau Copăceni.

Zilele trecute, aflat la Piatra Neamț unde și-a lansat ”Cele mai frumoase reportaje”, Viorel Ilișoi a acordat un interviu pentru Radio Chișinău.

Radio Chișinău: Domnule Ilișoi, vă mulțumim că ați acceptat să fiți oaspetele rubricii ”Maluri de Prut” de la Radio Chișinău. Sunteți într-un turneu de lansare a cărții dumneavoastră ”Cele mai frumoase reportaje”.  Este în lista dumneavoastră inclus și Chișinăul?

Viorel Ilișoi:  Am primit o invitație la Chișinău de la vechea mea prietenă, poeta Ecaterina Negară. Pe Google Analytics îmi arată că R. Moldova se află în top 10 cu cei mai mulți cititori ai blogului meu, dar sunt cititori pe internet, nu știu câți dintre ei ar veni să cumpere cartea. Este o carte care cuprinde reportaje din România, nu ating direct sfera de interes a cititorilor din stânga Prutului. Mă mai gândesc dacă merg cu ea sau nu. Inima mă trage să merg.

Sursa foto: motionARThoughts

Radio Chișinău: ... având în vedere că nu doar o dată ați trecut Prutul. Chiar dacă nu a fost inclus în acest volum ”Strălucitor”, cum se numește primul reportaj din Basarabia, făcut în drum spre satul în care s-a născut marele scriitor și disident politic Paul Goma, care ar fi totuși cele mai ”tari” amintiri de atunci. Se întâmpla în anul 1992...

Viorel Ilișoi: Era în antichitate, atât de mult timp a trecut de atunci. Povestirea ”Strălucitor”,  în care relatez despre cum era să ratez un reportaj despre Paul Goma în Basarabia, va apărea anul viitor într-un volum care așa și se va numi, ”Strălucitor”, subintitulat ”Întâmplări gazetărești”. Va fi rescris și rearanjat ca pentru carte. Asta cu ”Strălucitor” e ”tare”, în sensul că are un impact foarte puternic și acum.  Sunt însă și amintiri mai ”moi”, ca să folosesc același limbaj, dar la fel de frumoase, cum ar fi legate de emoțiile de a merge acolo, de descoperirea unor oameni deosebiți. Îmi amintesc de Ecaterina Negară, Luminița Dumbrăveanu, poetul Mircea Ciobanu de la Drochia, Ghenadie Nicu de la Ungheni. Mergeam acasă pe la Valeriu Matei, atunci era deputat. Scriitorii erau foarte importanți în Basarabia, făceau parte din Parlament, erau oameni politici influenți. Eu eram un tânăr ziarist și îi vizitam ca ziarist iar mai apoi ca prieten, pentru că ne-am și apropiat foarte repede.

Radio Chișinău: Era după Mișcarea de Eliberare Națională, în momente în care se scria soarta acestei bucăți de pământ, în care, din Parlament făceau parte, cum ați menționat dumneavoastră, mulți scriitori, oameni veniți din mediul culturii și nu neapărat al politicului. Dumneavoastră v-ați născut într-un sat aproape de Prut. Cum vedeați în copilărie partea cealaltă?

Viorel Ilișoi: La Prut mergeam, însă, partea cealaltă pentru mine era un fel de ”Terra incognito”, de pământ necunoscut nu doar geografic, ci și cultural, politic. Nu știam nimic despre ce se întâmpla în Basarabia. Despre situația cu Prutul care despărțea România în două. Știam că dincolo era un pământ care a fost cândva românesc, dar nu mai mult, pentru că eram copil. Bunicul meu, care a luptat în război pe teritoriul Basarabiei, ar avea chiar și rude acolo, mai povestea câte ceva, dar cu frică. Așa erau vremurile atunci. După aceea, intrând la școală, unde aș fi putut să învăț despre ce s-a întâmplat cu Basarabia, la o casă de copii unde am fost nu ni se spunea nimic. Era un subiect interzis să vorbești despre Basarabia.

Îmi amintesc că ajuns prin clasa a 7-a s-a inaugurat barajul de la Costești, între Basarabia și România, și a venit Ceaușescu la eveniment. De la casa de copii ne-au îmbrăcat frumos, în pioneri, ne-au dus cu autocarul acolo să dăm din stegulețe, să strigăm.  Atunci, pe drum, învățătorul ne-a spus câte ceva. Foarte târziu am aflat. La istorie nu ne învăța, altcineva nu ne spunea. A trebuit să recuperez mai târziu, pe la 14-15 ani. Erau lucruri care în România nu se spuneau...

Am descoperit cu drag pământurile de acolo, m-am împrietenit cu mulți oameni și am scris mult de acolo.  Am făcut multe interviuri, multe reportaje de acolo, pe care le-am publicat, în special,  în revista de cultură ”Timpul”, din Iași. Am făcut interviuri cu aproape toți scriitorii din Basarabia. Îmi aduc aminte și de Părintele Buburuz, care era în fruntea Mișcării de Eliberare Națională, cu care, de asemenea, am făcut un interviu. Am fost la Dubăsari, pe linia frontului, în anul 1992 când erau luptele acolo. De atunci am mai fost de multe ori, la câteva conferințe, lansări de carte, în vizită la prieteni...

Maluri de Prut | Viorel Ilișoi, autorul celor mai frumoase reportaje, despre: Basarabia, Paul Goma și cărțile românești aduse cu ajutorul traficanților de țigări

La granița de pe Prut, 20 de ani mai târziu de la prima vizită în satul Mana, Sursa foto: www.viorelilisoi.ro

Radio Chișinău: Ați mai fost să duceți și cărți în satul Mana, în care s-a născut Paul Goma...

Viorel Ilișoi: Da, am povestit într-o proză de a mea că o dată am dus niște cărți cu Flori Bălănescu, editoarea lui Paul Goma, o doamnă cu suflet mare care îi îngrijește cărțile în România. Am mers cu o mie de cărți să le ducem în Mana. La frontieră, vameșul s-a speriat când a auzit de cărți. Când a aflat însă că printre acestea era și una despre soldații basarabeni care au luptat în Afganistan, numiți afgani, el fiind unul dintre acei afgani care a luptat în armata sovietică, dintr-o dată s-a înmuiat. Ne-a lăsat cu toate cărțile și ne-a spus că avem și ”facilități”, adică mergeam pe mâna lui, nu trebuia să mai dăm socoteală nici la poliție, la nimeni, ne-a protejat într-un fel. Anterior, când a murit Adrian Păunescu, am fost la Copăceni, unde s-a născut poetul și am scris un reportaj de acolo. Am avut bucuria să o găsesc chiar pe femeia care l-a alăptat.  Încă mai trăia bătrâna. Mama lui Adrian Păunescu era învățătoare, nu prea se ocupa de el, și bătrâna îl îngrijea,  avea și ea copil cam de aceeași vârstă... Atunci am dus niște cărți la Biblioteca din Copăceni care nu avea nicio carte de Adrian Păunescu. Nu prea avea nici cărți românești. Ne-am dus atunci cu un portbagaj de cărți scoase de Jurnalul Național, nu mai știu dacă pe la Sculeni sau Leușeni. Și atunci vameșul moldovean :  ”Da și aveți voi acolo?”, ”Cărți”,  ”Da nu ni dați și nia oleacă? ”

A venit cu o sacoșă mare, cu care își cară basarabenii în piață lucrurile, și el ținea sacoșa și noi tot puneam cărți, și puneam, și tot puneam iar el nu zicea nimica. Și când nu am mai putut să punem, că se umpluse cu vârf ne-a zis: ”Ei gata, gata, că doar nici noi nu om fi atât de nesimțiți”. Ne-a lăsat doar jumătate din cărți. Mai aveam și niște tricouri promoționale, albe imprimate pe ele cu ”Jurnalul Național, Mișcarea de rezistență”, tricouri pe care le foloseam noi pe la ziar, și pe care le-am luat să le dăm la niște copii. Ni le-a luat vameșul și pe acelea. A zis că are el o echipă de fotbal la școală la el în sat. Întotdeauna când am trecut cu cărți, în afară de cazul cu cărțile lui Goma și ”facilitățile”, am avut probleme să le ducem.  Odată, într-un noiembrie, am nimerit într-o perioadă de campanie electorală și pur și simplu nu ne-a lăsat să intrăm. Ziceau că facem propagandă. Printre ele erau și cărți de istorie dar noi nu făceam propagandă, pur și simplu duceam cărți.

Sper să ajung și cu o carte de a mea peste Prut...

Maluri de Prut | Viorel Ilișoi, autorul celor mai frumoase reportaje, despre: Basarabia, Paul Goma și cărțile românești aduse cu ajutorul traficanților de țigări

Viorel Ilișoi în satul Copăceni, Foto: Bogdan Chesaru

Radio Chișinău: În Moldova e mult mai ușor să duci vin și țigări de contrabandă decât cărți, zicea la un moment dat, într-un interviu, directorul salonului de carte ”Bookfest”

Viorel Ilișoi: În aceeași proză, cu ”facilitățile”, am povestit  ceva asemănător. Este ceva de film. Un prieten de al meu, un om de afaceri din România, Gelu Tofan, care are afaceri cu basarabeni, fiind un pasionat de literatură, îl iubește pe Goma... A strâns niște cărți românești și a vrut să le ducă în Basarabia. Nu a putut. I-au găsit motive. Că îi trebuia aviz epidemiologic, du-te înapoi la Ministerul Culturii, adu una, adu alta. Până când omul s-a enervat. A mers și a vorbit cu niște traficanți de țigări să îi treacă cărțile. Ăia au luat cărțile și i-au zis să se întâlnească la Bălți să ia mașina cu cărți. Au trecut cărțile cu traficanții de țigări.

Radio Chișinău: Având în vedere că ați vizitat Basarabia după căderea Uniunii Sovietice, iar ultima oară ați fost, ați spus, anul trecut, ați putea face cumva o comparație între cum era atunci și cum ați descoperit acum Basarabia?

Viorel Ilișoi: Mi-e mai greu să fac comparația pentru că la început mergeam prin toată țara, cunoșteam oamenii îndeaproape, la ei acasă. În ultimii ani, de câte ori am fost, am stat așa cumva într-o cușcă de sticlă. Depindeam de un program făcut de cineva și nu am mai avut un contact atât de ofertant cu oamenii de acolo, nu am observat în detaliu schimbările. Văzut așa, ”din avion”, de undeva de sus, evident că sunt niște schimbări. Nu am sesizat o mare schimbare la nivelul mentalității politice în legătură cu istoria Basarabiei. Parcă  mi se pare că în anii 90 era o trăire mai puternică vizavi de trecutul istoric al Basarabiei.

Radio Chișinău: Privind așa de sus, cum ați spus dumneavoastră, care ar fi lucrurile care ne apropie și care sunt cele care îndepărtează cele două maluri de Prut?

Viorel Ilișoi: În primul rând ne apropie că ”suntem români și punctum” cum zicea Eminescu. Că de fapt suntem același, suntem coidentitari cu trup și suflet.  Vorbim fără traducător, perfect, aceeași limbă. Suntem români, ce să ne mai apropie?!  Pe mine ce mă apropie de fratele meu, de sora mea?! Suntem din aceeași familie!

Radio Chișinău: Într-un interviu al dumneavoastră, spuneați la un moment dat, ”ce nu iubești nu există. Ai în jurul tău atâta realitate și atâta lume, cât iubești.” Dumneavoastră iubiți mult și cam câtă realitate aveți în jur?

Viorel Ilișoi:  Ceea ce am vrut eu să spun cu asta... Nu înseamnă că dacă uite,  suntem aici în Piatra Neamț, și spun că  nu iubesc telegondola aia, ea nu există. Ea există. Ce am vrut eu să spun acolo, prin acel există doar ceea ce iubești, în sensul că iubirea ta dă valoare celui ce-l iubești, sau lucrului pe care îl iubești. E ca și cum ai răspândi o rază de iubire, de apreciere. Toată acea lume din jurul tău, luminată de iubirea ta, are altă valoare pentru tine. Eu sunt capabil să răspândesc o rază destul de mare în jurul meu. Am norocul asta, de la Dumnezeu, să se adune foarte mulți oameni în jurul meu. Și cam câtă iubire dai, cam atâta primești. Am cunoscut și oameni care trăiesc încruntați tot timpul, plini de ură, de nemulțumire. Eu sunt alt tip de om și în Basarabia am cunoscut mulți oameni de genul meu, foarte deschiși, lipsiți de suspiciuni.

Radio Chișinău: În reportajele dumneavoastră sunteți foarte deschis, foarte transparent, în special în cele despre copilăria dumneavoastră. Acest lucru nu vă face cumva vulnerabil în fața lumii care știe atât de multe despre dumneavoastră?

Viorel Ilișoi: Și ce dacă știe. Unul dintre modelele mele literare este Paul Goma despre care un critic literar din Chișinău spune că este autobiografic chiar și atunci când ar scrie despre viața unui pește. Din punctul de vedere al folosirii biografiei în opera literară Paul Goma este un model pentru mine. Paul Goma nu are ce regreta că și-a expus copilăria în cărțile lui. Depinde cum o faci. Dacă este doar un exercițiu de dezgolire în fața publicului, evident că e de prost gust. Eu îmi speculez copilăria pentru că este un teritoriu pe care scriind îl descopăr sau redescopăr. Alt motiv care mă face scriu despre lucrul ăsta este un act strict  jurnalistic, de reconstituire, să vadă oamenii cum era pe atunci și să nu se mai repete, aici mă refer la viața mea din casa de copii. În rest, eu cred că toți scriitorii sunt autobiografici, mai mult sau mai puțin. Altcineva spunea că chiar și scriitorii de SF sunt autobiografici când scriu despre călătorii interplanetare, pentru că în felul cum vezi un lucru, felul în care îl descrii, este de fapt biografia ta culturală, este matricea devenirii tale.

Radio Chișinău: La lansarea cărții dumneavoastră, la Piatra Neamț, spuneați că presa și-a pierdut cumva menirea pe care ar trebui să o aibă, care ar fi mesajul pe care l-ați adresa jurnaliștilor de pe ambele maluri ale Prutului?

Viorel Ilișoi:  Adevărul este că lucrul cel mai important pe care l-a pierdut presa, și restul nu mai contează, este credibilitatea. Putea să piardă 90 la sută din tiraje, putea să piardă, doamne ferește , jumătate din ziariști și redacții, oricum nu ar mai fi contat după ce ai pierdut credibilitatea.  Nu mai e fată mare, nu o mai crede nimeni. A pierdut totul, pierzând credibilitatea.  Dacă așa stau lucrurile, ce aș ura eu, este ca fiecare ziarist, fiecare om care încearcă să spună ceva celorlalți, să încerce să devină credibil.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de Ina Guțu

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chişinău
13 °C
Cer fragmentat
Umiditate:87 %
Vint:2,6 m/s
Dum
8 °C
Lun
6 °C
Mar
7 °C
Mie
8 °C
Joi
3 °C

Curs oficial BNM 22 Octombrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5039 -0.0000
USD 17.3387 -0.0000
RON 4.4644 -0.0000
UAH 0.6544 -0.0000
RUB 0.3011 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău