Maluri de Prut | Târgul de Mărțișor de la Iași, locul unde fiecare român își poate găsi mărțișorul ideal

  • 01 Martie 07:07
Maluri de Prut | Târgul de Mărțișor de la Iași, locul unde fiecare român își poate găsi mărțișorul ideal

În centrul Iașului s-a dat startul celei de-a 13-a ediție a Târgului de Mărțișor organizată de Asociația Meșterilor Populari din Moldova. Pe lângă mărțișoare originale realizate manual de cei aproape 30 de meșteri prezenți în cadrul târgului, vizitatorii au ocazia să procure și o serie de alte cadouri inedite  cu specific românesc: oale, vase de lut, păpuși din lemn în port populare, reprezentând țărani români de altădată…opinci, buchete de levănțică, semene de carte cusute în alb și roșu. 

În această primăvară oricine își poate găsi mărțișorul ideal pentru sine dar și pentru oamenii dragi din viața lor pe strada pietonală din fața Palatului Culturii, aș putea spune după ce am vizitat  Târgul de Mărțișor organizat zilele acestea în „Dulcele Târg al Ieșilor”.

Maluri de Prut | Târgul de Mărțișor de la Iași, locul unde fiecare român își poate găsi mărțișorul ideal

 O varietate extreme de bogată de mărțișoare lucrate cu multă migală dar cel mai important cu multă pasiune pentru tradiție și strămoșesc pot fi admirate și cumpărate la cele aproape 30 de standuri reprezentate de meșteri talentați din Moldova, inclusiv din stânga Prutului. Fie că sunt lucrate în lemn, lut sau sunt țesute, reprezintă mici scoarțe colorate, opinci, sau vase de lut, fiecare obiect expus reprezintă o adevărată operă de artă. Sorin Pașaniuc este vizepreședintele Asociației Meșterilor Populari din Moldova, cea care a organizat acest târg.

”Mărțișorul trebuie să fie cât mai tradițional. Eu lucrez mărțișoare din lemn cu ornamente tradiționale românești. Puțini oameni cunosc poate adevărata semnificație a simbolurilor, dar apreciază că sunt făcute manual spre deosebire de cele aduse din China sau alte părți”.

Maluri de Prut | Târgul de Mărțișor de la Iași, locul unde fiecare român își poate găsi mărțișorul ideal

Eusebiu Iacinschi este un meșter popular din Botoșani care vine dintr-o familie în care arta populară, a prelucrării lutului se transmite din generație în generație.

”Noi lucrăm mărțișoare din ceramică cu simboluri din cultura Cucuteni, fragmente de pe acele vase. Mai avem niște opinci din piele, am căutat să adaptăm și costumul popular moldovenesc. Am adaptat târgului câteva linguri din lemn pictate, dar și ce ține de categoria vaze, începând cu văzuțele mici pentru florile de primăvară cu coada scurtă, până la vaze de 20 de centimetri. Mai avem și păpuși din ceramică, cu trăsăturile feței unicat, pentru că sunt modelate la mână. Îmbrăcămintea este la fel unicat. Catrința este țesută special în stative, mi-o lucrează cineva, ia și cămașa bărbătească sunt cusute la mână.”

Chiar dacă sunt foarte apreciate de vizitatori, puțini își permit să cumpere produsele lucrate manual.

Maluri de Prut | Târgul de Mărțișor de la Iași, locul unde fiecare român își poate găsi mărțișorul ideal

”Lumea apreciază lucrurile manuale, puterea de cumpărare este însă mică. Toată lumea și-ar dori să aibă în casă un lucru făcut de mână, fie că este din ceramică sau lemn, sau e țesut… Dar lucrurile astea sunt și puțin mai scumpe. În afara timpului petrecut de a face aceste lucruri mai sunt și costuri de producție”, explică Eusebiu Iacinschi.

Din comuna Valea Lupului, județul Iași, am întâlnit-o pe Profira Mihai, meșter popular și artist plastic care are de departe cel mai colorat stand în cadrul Târgului. Îmbrăcată în costum tradițional.

Sunt membru al Asociației Artiștilor Plastici care realizează pictură și sculptură naivă. Eu am adaptat țesăturile la această artă naivă și mi-am făcut un stil nemaiîntâlnit în toata țara. Reprezint pe țesături imaginația personală, ce îmi vine mie în minte, peisaje din realitate. Sunt de multe ori personaje îmbrăcate în costume naționale. Reprezint tradițiile noastre românești”.

Maluri de Prut | Târgul de Mărțișor de la Iași, locul unde fiecare român își poate găsi mărțișorul ideal

Amintim că România și Republica Moldova au depus un dosar comun la UNESCO în vederea introducerii Mărțișorului în lista patrimoniului cultural imaterial mondial.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chişinău
9 °C
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:5,7 m/s
Sâm
14 °C
Dum
13 °C
Lun
15 °C
Mar
17 °C

Curs oficial BNM 18 Martie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 21.2178 -0.0000
USD 19.7835 -0.0000
RON 4.6617 -0.0000
UAH 0.7331 -0.0000
RUB 0.3406 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău