Maluri de Prut | Casa ”Ion Creangă” din Humulești, locul în care s-au născut poveștile copilăriei noastre

  • 04 Decembrie 2016 13:22

Pe urmele lui Nică a lui Ștefan a Petrei. Casa Memorială ”Ion Creangă” din Humulești, locul în care s-au născut cele mai frumoase povești ale copilăriei noastre.

Casa din satul Humulești, în care s-a născut și a copilărit Ion Creangă atrage anual zeci de mii de vizitatori din România, Republica Moldova, dar și din diferite alte colțuri ale lumii. În ultimii doi ani fluxul basarabenilor care ajung să-i treacă pragul este în continuă creștere.

Situată pe strada care îi poartă astăzi numele, Casa Memorială ” Ion Creangă” din satul Humulești, a rămas neschimbată, la aproape două secole de la ridicarea acesteia. Este și astăzi văruită de două ori pe an, ca în vremea copilăriei lui Ion Creangă.  Un reportaj de Ina Guțu.

Maluri de Prut | Casa ”Ion Creangă” din Humulești, locul în care s-au născut poveștile copilăriei noastre

Cuptorul unde dormeau cei mici, podul în care a stat ascuns câteva zile după ce a prins pupăza din tei, cămara în care smântânea oalele mamei, laița și prispa lipită cu argilă, bălegar de cal și nisip, au rămas parcă încremenite în timp în casa copilăriei lui Nică a lui Ștefan a Petrei din Humulești. Cu pereții făcuți din bârnă de brad, și acoperiș din draniță, cu ferestre mici și ușa la fel de mică pentru a păstra pe timpul iernii căldura, bătrâna casă în care s-a născut marele povestitor Ion Creangă  este astăzi mereu plină de oaspeți, în special vara.

Afară, lângă un gard de nuiele și câțiva copaci goi de vânturile unei toamne târzii, bustul de piatră al marelui povestitor, cu fața spre ușa casei,  veghează parcă asupra tuturor celor care intră și ies din această ”Țară a Minunilor”  în care s-au născut cele mai frumoase amintiri ale copilăriei tuturor românilor.

”67 din obiectele din obiectele din casă sunt originale și au aparținut familiei Creangă. Masa mică și scăunelele mici, unde mânca toată familia, este autentică, stativele mici ca să nu ocupe mult spațiu, și unde a țesut mama lui Ion Creangă, lada de zestre de asemenea aparține mamei scriitorului. Acolo sus pe culme unde așezau hainele de sărbătoare, sumanul, centura, pălăria de asemenea sunt al familiei. Laița, banca de sub ferestre, este de asemenea originală- scândura, țesăturile de pe ea. Țesăturile de pe laiță și cele de pe perete, probabil sunt țesute de mama lui Creangă. Cuptorul, după  horn unde dormeau cei mici. Alte câteva lucruri sunt aduse din sat, dar tot din vremea lui Creangă”, povestește cu multă căldură în voce, muzeograful Dumitru Cucolea. 

Cuvintele domnului Cucolea mă teleportează parcă din prezentul unei dimineți posomorâte și reci de toamnă târzie, cu aproape două secole înapoi.

Vestita cămară în care Nică obișnuia să smântânească oalele iar mai apoi să dea vina pe pisică, găzduiește o expoziție documentară permanentă, în care sunt expuse scrisori, cărți poștale cu autograf, fotocopii ale manuscriselor, fotografii ale familiei Creangă dar și cu Mihai Eminescu.

Cea mai aglomerată zi din acest an, pe care și-o amintește Dumitru Cucolea, a fost una în miez de vară, când a trebuit să facă ghidaj la aproape 60 de grupuri. În ultima perioadă a crescut și numărul basarabenilor care vin să viziteze Bojdeuca, cu precădere în ultimii doi ani.

Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când îi  lumea si pământul, măcar să zică cine ce-a zice.

Lângă casa-muzeu se află Parcul tematic "Ion Creangă", spațiu în care vizitatorii se pot întâlni cu personajele îndrăgite.

Pe lângă Tușa Mărioara, Smărăndița Popii, Ursul cu coada în lac sau Iezii și Lupul cel rău, vizitatorii au ocazia să facă cunoștință și cu câteva personaje vii din opera povestitorului, două pisici. Pe una am  găsit-o dormind în carul cu fân. A doua, însă, s-a tot gudurat de picioarele mele tot timpul cât am povestit cu administratoarea parcului tematic, Niculina Gârneț.

”Vin multe autocare cu turiști din Basarabia. Rămân foarte încântați. M-au impresionat mult. Veneau cu buchete de flori și puneau la statuia scriitorului”, a mărturisit Niculina Gârneț.

În casa de la Humulești, construită în 1830,  și devenită leagănul amintirilor din copilăria marelui povestitor Ion Creangă (1837-1889), acesta a trăit aproape 16 ani.

La câteva sute de metri de casă se află "Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri", după cum rememora scriitorul în "Amintiri din copilărie".

Maluri de Prut | Casa ”Ion Creangă” din Humulești, locul în care s-au născut poveștile copilăriei noastre

Monumentul lui Ion Creangă, din central orașului Târgu Neamț, care îl prezintă pe scriitor așezat pe un scaun și cu o carte în mână.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chişinău
9 °C
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:5,7 m/s
Sâm
14 °C
Dum
13 °C
Lun
15 °C
Mar
17 °C

Curs oficial BNM 18 Martie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 21.2178 -0.0000
USD 19.7835 -0.0000
RON 4.6617 -0.0000
UAH 0.7331 -0.0000
RUB 0.3406 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău