Maluri de Prut | Artă născută din dragoste pentru bucata de humă însuflețită, din Humulești

  • 23 Decembrie 2016 18:32

Meșterul popular Ioana Lungu duce faima personajelor lui Ion Creangă în întreaga lume.

Ionela Lungu din Humulești, județul Neamț, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici din Moldova din dreapta Prutului, dar și din întreaga Românie. Absolventă a Universității Tehnice din Iași și stabilită în satul copilăriei lui Nică a lui Ștefan a Petrei, de aproape două decenii dă viață  celor mai frumoase personaje ale copilăriei noastre. Boțurile de lut, modelate cu grijă de mâinile talentate ale Ionelei, se transformă în Smărăndița Popii, Fata Babei sau cea a Moșneagului, în Dănilă Prepeleacă, Păcală sau Moș Ion Roată.

Maluri de Prut | Artă născută din dragoste pentru bucata de humă însuflețită, din Humulești

”Așa cum zicea și Creangă: ”Iaca, sunt  un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, am început și eu cu o bucată de pământ, exact cât îmi încăpea în căușul palmelor, să modelez câte un Păcală, câte-o Smărăndița Popii, o Tușă Mărioara... Sigur că nu mi-au ieșit din prima. Dar am început să studiez, să mă întâlnesc cu olari, păstrându-mi totuși o notă personală.

După ce modelez personajele, le las să se usuce, după care le pictez. Expresia feței le-o dau și prin culoare. Personajelor masculine le pun pe cap căciulițe din miel tăbăcite cu păr natural de fire de cânepă, iar fetelor -basmale”

Maluri de Prut | Artă născută din dragoste pentru bucata de humă însuflețită, din Humulești

Cine ajunge la Cetatea Neamțului  nu are cum să nu se oprească din drum, la poalele cetății, atras de bujorii din obrajii personajelor lui Ion Creangă de la standul Ionelei Lungu. Aici am întâlnit-o și eu, într-o zi răcoroasă și încețoșată de sfârșit de noiembrie. Mi-a mărturisit că în ultima perioadă a crescut foarte mult fluxul basarabenilor care ajung prin aceste locuri mioritice. Fac parte dintr-o categorie specială de vizitatori, îmi spune ea, zâmbind.

”Începând de acum doi ani au început să vină foarte mulți turiști din Basarabia, români din Republica Moldova, moldoveni de-ai noștri. Îmi place stilul lor. Eu în timp pot să îmi dau seama de profilul robot al turistului să spunem francez, german, sau a celor din România. Iată că am observat că turiștii din Republica Moldova vin însetați de obiecte lucrate manual. Aveți un stil foarte artistic. Indiferent cât de greu ați dus-o de-a lungul timpului, v-a rămas acel spirit curat. Îmi sunteți foarte dragi. Văd cu câtă atenție se uită fiecare la aceste personaje. Și încă ceva, unii îi zic lui Păcală, Guguță”.

Maluri de Prut | Artă născută din dragoste pentru bucata de humă însuflețită, din Humulești

De Ziua Națională a României, marcată anual la 1 decembrie, Ionela Lungu a transmis un mesaj ascultătorilor Radio Chișinău și tuturor românilor basarabeni:

”Să nu vă pierdeți spiritul acela curat, nepătat. Păstrați-vă identitatea!”

Scurt Interviu cu meșterul popular Ionela Lungu, realizat la poalele Cetății Neamțului, de Ina Guțu. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ştiri * Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
10 °C
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:3,1 m/s
Dum
12 °C
Lun
14 °C
Mar
18 °C
Mie
21 °C

Curs oficial BNM 18 Martie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 21.2178 -0.0000
USD 19.7835 -0.0000
RON 4.6617 -0.0000
UAH 0.7331 -0.0000
RUB 0.3406 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău