LIBERATION | Ungaria: Suspiciuni de fraude electorale în jurul lui Viktor Orban

  • 16 Aprilie 20:53
LIBERATION | Ungaria: Suspiciuni de fraude electorale în jurul lui Viktor Orban

Alegerile nu foarte curate, aceasta este bănuiala partidelor de opoziţie după alegerile de duminica trecută, soldate cu a treia victorie a naţionalistului Viktor Orban la legislative.

Partidul său, Fidesz, a obţinut 48,8% din voturi, cu aproape 30 de puncte mai mult decât Jobbik (formaţiunea de extremă dreapta), ceea ce îi va asigura o majoritate de două treimi în parlament. Rezultatele urmau să fie publicate oficial abia sâmbătă, după numărarea voturilor maghiarilor din străinătate, scrie LIBERATION.

De pe acum, opoziţia se nelinişteşte privitor la numeroasele nereguli. În mai multe sute de centre de vot, 30% din buletinele de vot pentru listele opoziţiei sunt invalide, proporţie anormal de ridicată. În Ungaria, fiecare alegător are două buletine de vot, unul pentru un candidat individual, celălalt pentru lista unui partid. "La un centru de vot, 400 de alegători au depus buletinul lor 'individual' în urna pentru candidatul nostru, Laszlo Varju, dar în mod bizar niciunul nu a folosit al doilea buletin pentru a alege partidul nostru", remarcă Agnès Vadai, din partea Coaliţiei Democrate (de stânga), partidul fostului premier Ferenc Gyurcsany. Miklos Hajdu, candidat al partidului socialist, îşi aminteşte foarte bine că a votat pentru el însuşi dar votul lui a dispărut. În mai multe cazuri, un partid de opoziţie a obţinut zero voturi, în timp ce un partid bidon se vede creditat cu sute de voturi. Vreo 30 de partide fantomă - "partidul familiei", "partidul uniunii", "partidul Net-ului" fără birou nici membri - au putut participa la scrutin. Legea electorală a permis apariţia lor şi Comisia electorală dominată de Fidesz nu a făcut nimic pentru a le interzice. "De ce există atâtea erori şi de ce mereu în beneficiul Fidesz?", se întreabă Agnès Vadai.

Fapt mai preocupant: curioasa pană a sistemului informatic al Comisiei electorale, survenită la ora 10 dimineaţa în ziua scrutinului. Imposibil să ai acces la alte date în afară de rata participării. "Sistemul nostru Intranet a continuat să funcţioneze, accesul din exterior a fost cel atins de pană", a indicat Ilona Palffy, membră a comisiei electorale naţionale.

După publicarea rezultatelor pe site-ul web al Comisiei, partidele de opoziţie le-au comparat cu câteva procese verbale electorale pe care reprezentanţii lor au avut buna idee de a le fotocopia. Cifrele nu coincid. Aşa că au cerut o copie a tuturor proceselor verbale originale, care le-a fost transmisă miercuri seara. Formaţiunile de opoziţie studiază acum zi şi noapte documentele din 11.000 de centre de vot, căci nu pot face sesizări decât până marţea viitoare.

Akos Hadhazy este deputat din partea partidului de centru, de opoziţie, LMP. Înainte de a intra în LMP, el a fost ales municipal al Fidesz, partidul lui Orban. "Aceşti politicieni din Fidesz, eu ştiu cum funcţionează, i-am văzut din interior. Au stabilit un fişier al populaţiei, ceea ce este ilegal. Am văzut lista aceasta: alături de fiecare alegător figurează un cod cifrat. Acesta conţine tot felul de informaţii personale despre cetăţean, indicând dacă este mai apropiat de Fidesz sau dacă este înclinat să voteze pentru opoziţie". Potrivit luli Hadhazy, sistemul ar fi fost testat începând din 2010. La locul votului, un delegat al Fidesz face discret o fotografie a registrului electoral şi transmite informaţiile la sediul partidului; datele sunt comparate cu lista Kubatov şi permite evaluarea, de la începutul scrutinului, a raportului de forţe dintre Fidesz şi rivalii săi. Este acesta mai nefavorabil decât se prevedea, duminică dimineaţă? O pană de curent oportună a permis manipularea datelor? Akos Hadhazy nu poate nici să afirme acest lucru, nici să-l demonstreze. "La ora actuală, nu este posibil să spunem dacă există o fraudă organizată", spune el prudent.

"Partidele de opoziţie au acceptat rezultatele de la anunţarea lor şi unii din şefii lor chiar au demisionat. Iar acum ei contestă scrutinul!", a replicat în eter Balasz Hidvéghi, directorul de comunicaţii al Fidesz. Péter Jakab, purtător de cuvânt al Jobbik, nu se îndoieşte că a avut loc "o fraudă organizată la cel mai înalt nivel". Ca probă vorbeşte despre miile de cetăţeni ucraineni, sîrbi şi români, transportaţi duminică cu microbuze de echipele Fidesz pentru a vota în Ungaria şi filmaţi de reporterii ungari. Dreapta lui Orban a acordat cetăţenie însoţită de drept de vot pentru maghiarii care trăiesc in ţările învecinate. Un drept restrâns: ei votează în principiu la consulatul ungar din România, din Ucraina... sau chiar prin corespondenţă, şi nu au dreptul decât la un singur buletin de vot. Dar de curând, mii dintre ei şi-au mutat domiciliul în Ungaria, în satele de la frontiera cu Ucraina şi România. Adrese "cutie de scrisori" uneori cu o sute de persoane înregistrate la acelaşi domiciliu. Un truc care a permis acestor cetăţeni din vecinătate să vină să depună două buletine în urne, în loc de unul. "Întregul sistem este manipulat. Chiar la sfârşitul comunismului, alegerile erau mai libere decât astăzi!", observă Zoltan Toth, fost preşedinte al Comisiei electorale (1988-1997), cel care a supervizat primele alegeri libere din 1990.

Dacă frauda se va dovedi, nu va repune în discuţie victoria Fidesz care a câştigat cu 1,5 milioane de voturi mai mult faţă de Jobbik. "Dar poate că Fidesz nu va avea majoritatea de două treimi din locurile din Parlament", subliniază purtătorul de cuvânt al Jobbik.

Florence La Bruyère

Sursa: Rador

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
13 °C
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,7 m/s
Sâm
14 °C
Dum
15 °C
Lun
15 °C
Mar
16 °C

Curs oficial BNM 27 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.1377 -0.0334
USD 16.5266 0.0085
RON 4.3282 -0.0065
UAH 0.6304 0.0017
RUB 0.2633 -0.0048
Arhivă Radio Chișinău