La Chișinău a fost lansată cartea „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș (INTERVIU)

  • 17 Iulie 09:10

La Chișinău a fost lansată cartea „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș, în care autoarea povestește cititorilor despre experiența proprie de a învăța să vorbească limba română corect. Momentele în care ne corectăm reciproc și ne străduim să vorbim limba română în mod corect pot fi comice sau chiar tragice.

Mai multe despre carte, într-un interviu cu autoarea lucrării, Tamara Cărăuș.

- De unde vine ideea cărții „Limba de hârtie”?

Ideea vine chiar de la Gheorghe Erizanu, când mi-a zis să mai public o carte la editura Cartier. Aveam la dispoziție șase luni, deși aveam și alte proiecte și alte termene limită și totuși am scris această carte. Am descris o experiență trăită din adolescență și până acum. Noi, comunitatea de aici, nu am făcut altceva decât să ne corectăm și să încercăm să vorbim corect limba română. E o experiență tragică și comică în același timp că am fost supuși unui proces permanent de învățare a limbii române și care uneori m-a dus în niște situații destul de amuzante, pe care le-am descris în carte.

-Am înțeles de ce experiențele de corectare au fost comice, însă de ce tragice?

Pentru că atunci când de la prea multe corectări ajungi să te întrebi dacă există acest cuvânt în limba română sau nu. E o indeterminare destul de radicală, cea mai radicală dintre toate. Pentru că, de obicei, suntem stăpânii unei limbi, care e limba noastră maternă și ne e tot timpul la îndemână și considerăm că putem vorbi oricum și oricând. Nu a fost însă și cazul meu. Cel puțin generația mea, care a făcut o parte din școli în timpul Uniunii Sovietice, când limba se numea altfel și se scria cu altă grafie, brusc a fost nevoită să învețe limba română. Și am învățat-o cu plăcere și entuziasm. Dar în pofida entuziasmului au fost și aceste situații când simțeai că limba îți fuge de sub picioare.

-Ce semnificație poartă titlul cărții „Limba de hârtie”?

M-am gândit că limba pe care o vorbim a fost tot timpul o limbă pe care am învățat-o din dicționar. Nu a fost limba pe care am învățat-o de la părinții mei, n-a fost o limbă maternă propriu-zisă, ci o limbă care a trebuit mereu confirmată și reconfirmată cu dicționarul. DEX-ul a fost al treilea picior al înaintării mele în lume, pentru că am avut nevoie de el permanent, ca să aflu de fiecare dată cuvinte noi. Descriu în carte pasiunea mea din adolescență pentru neologisme, când făceam carnete întregi de cuvinte neologisme. Însuși faptul că învățam un cuvânt neologism aveam impresia că mă transform într-un om nou, fiecare cuvânt îmi lărgea lumea, îmi sporea orizonturi. Și toate astea datorită dicționarului, care-mi era un sprijin.

- Vorbiți despre experiența de a învăța neologisme. Vă amintiți momentul în care ați avut „undă verde” să învățați limba română?

A început mult mai devreme decât s-a dat undă verde. Tocmai asta a fost și miracolul meu, înainte ca lumea să vorbească corect, eu am vrut să vorbesc frumos. Am început pe la 12 ani, în anul 1984, când încă nu era mișcarea națională, exersam cu expresii și cuvinte frumoase. Apoi a urmat etapa corectitudinii. Dar prima etapă a fost nevoia estetică de a vorbi frumos.

-Dar cine v-a inspirat această necesitate pentru a vorbi frumos?

Nimeni, probabil. E și mirarea mea, puteam să am orice alt interes, însă eu am avut un interes pentru expresii frumoase și recunosc faptul că nu l-am valorificat: nu am devenit poet scriitor, nu am produs expresii frumoase, am vrut să fiu doar un consumator de expresii frumoase. Poate și aici e dimensiunea tragică, pentru că a fost o pasiune investită în limbă, care nu a fost valorificată așa cum intenționam eu.

-Se mai întâmplă astăzi, în unele medii destul de des, ca oamenii să se corecteze reciproc, atunci când vorbesc limba română...

Trebuie să ne corectăm reciproc și în continuare. Experiența mea cu această carte e că la un moment dat trebuie să ne oprim să ne întrebăm de ce a fost nevoie să ne corectăm reciproc, de ce râdem de accent, de ce cădem din nou și din nou în greșeală. Am încercat să explic de ce există acest mecanism normativ al unei limbi. Această structură normativă produce și unele umilințe și violențe, pentru că de fiecare dată râdem de un accent care nu e conform cu accentul oficial, râdem de cineva care greșește. De asemenea, există diferite modalități de diferențiere între persoane în funcție de felul cum vorbesc. Intelectualitatea vorbește într-un fel, clasa muncitoare care era cândva, vorbea altfel. Există aceste structurări sociale și în funcție de limbă. După cum spune a treia parte a cărții, care se numește „Legea”, există o lege a limbii, limba este un pact social care trebuie respectat. Atunci când cineva nu respectă pactul, adică nu vorbește conform normelor stabilite, ne amuzăm.

- Cui îi este adresată cartea „Limba de hârtie”?

Tuturor, tuturor celor care au simțit nevoia să vorbească mai corect limba maternă, celor care au corectat pe ceilalți. Mă iluzionez să cred că e o carte care se adresează diferitor categorii de cititori.

***

Tamara Cărăuș  a studiat filosofie și litere la Universitatea din București, cu doctoratul susținut, în 2001, la aceeași universitate. A desfășurat proiecte de cercetare în cadrul mai multor instituții: Colegiul Noua Europă, Universitatea din București, Universitatea din Oxford, Universitatea din Uppsala, Universitatea din Groningen, Universitatea Palacky Olomouc, Universitatea din Rijeka, Institut für die Wissenschaften vom Menschen din Viena ș.a.

A publicat mai multe articole științifice și cărțile tzara mea Efectul Menard și Capcanele identității.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
11 °C
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:1 m/s
Mie
15 °C
Joi
15 °C
Vin
14 °C
Sâm
15 °C
Dum
14 °C

Curs oficial BNM 17 Octombrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5313 -0.0914
USD 17.3972 -0.0405
RON 4.4779 -0.0185
UAH 0.6543 -0.0024
RUB 0.3039 0.0016
Arhivă Radio Chișinău