Interviul Radio Chișinău | Daniel Ioniță: România contribuie la întărirea capacității armatei Republicii Moldova

  • 11 Martie 09:07

O ambasadă, oricare ar fi ea, are obligația să urmărească modul în care sunt implementate acordurile și înțelegerile asumate atât între țări, cât și la nivel sectorial între diverse ministere, a declarat Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, într-un interviu exclusiv pentru Radio Chișinău, fiind rugat să confirme sau să infirme existența unei corespondențe cu președintele Igor Dodon pe marginea refuzului acestuia de a autoriza participarea unui grup de militari moldoveni la un exercițiu în România.

Ce pot să vă spun vizează mai degrabă aspecte care țin de atribuțiile și competențele explicite ale unei misiuni diplomatice care, în esență, sunt de informare asupra realităților din țara de reședință, de promovare a obiectivelor României și de reprezentare a României în raport cu autoritățile țării de reședință. Totodată, o ambasadă /.../ are obligația de a semnala atunci când apar anumite disfuncționalități, de a semnala autorităților țării de reședință aspecte de o astfel de natură. Pe linia cooperării militare, este un fapt cunoscut, există un acord de cooperare semnat între România și Republica Moldova. Prin acordul respectiv trebuie derulate o serie de activități atât în România, cât și pe teritoriul Republicii Moldova /.../ și suntem convinși că de pe urma acestor activități de cooperare toate părțile au de câștigat. /.../ Prin astfel de activități de cooperare România nu subminează nicidecum neutralitatea Republicii Moldova, ci, din contra, contribuie la întărirea capacității armatei Republicii Moldova de a face față amenințărilor cu care se confruntă și, de asemenea, contribuie la afirmarea suveranității și neutralității Republicii Moldova”, a afirmat Daniel Ioniță. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chişinău
0
Umiditate:0
Vint:0 m/s
Mie
2 °C
Joi
1 °C
Vin
4 °C
Sâm
7 °C
Dum
6 °C

Curs oficial BNM 13 Decembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3450 -0.0498
USD 17.2774 -0.0166
RON 4.3890 -0.0135
UAH 0.6363 -0.0012
RUB 0.2935 0.0016
Arhivă Radio Chișinău