Inițiativa tichetelor de masă, înregistrată în Parlament

  • 17 Mai 2017 16:59
Inițiativa tichetelor de masă, înregistrată în Parlament

Proiectul de lege care prevede implementarea sistemului tichetelor de masă a fost înregistrat miercuri, 17 mai, în Parlament. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Șeful legislativului a menționat că s-a ținut cont de propunerile din cadrul dezbaterilor cu mediul de afaceri, dar și cu diferiți experți. Tichetele de masă vor fi oferite de către angajatori suplimentar la salariu, fără a diminua mărimea acestuia. Angajații le vor putea folosi la cantină, în magazine și chiar la restaurante, însă doar pentru produsele alimentare. Tichetele sunt un supliment care nu se impozitează nici la capitolul contribuții sociale, nici medicale și nici impozit pe venit. Acestea reprezintă pentru angajatori o cheltuială deductibilă.

În opinia sa, acest proiect vine să încurajeze economia, dar și să combată practica „salariilor în plic” și evaziunea fiscală. Andrian Candu speră că proiectul va fi aprobat până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare, iar din ianuarie 2018 angajații se vor bucura de acel adaos la salariu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chişinău
24 °C
Câțiva nori
Umiditate:38 %
Vint:4,1 m/s
Mie
18 °C
Joi
20 °C
Vin
20 °C
Sâm
13 °C
Dum
13 °C

Curs oficial BNM 22 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6333 -0.0106
USD 16.7050 0.0309
RON 4.2473 0.0061
UAH 0.6409 0.0031
RUB 0.2685 0.0004
Arhivă Radio Chișinău