Încă o vânătoare cu final tragic. Un om a murit în raionul Sângerei

  • 13 Ianuarie 14:28
Încă o vânătoare cu final tragic. Un om a murit în raionul Sângerei

O persoană a decedat la o vânătoare de fazani care în această dimineață în împrejurimile satului Nicolaevca, raionul Sângerei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, incidentul s-a întâmplat în momentul în care cei patru vânători urcau în automobil pentru a se întoarce acasă.

Unul dintre vânători ar fi încercat să agațe cureaua armei, iar aceasta s-ar fi declanșat automat, rănindu-și colegul care era deja un automobil. Victima, în vârstă de 48 de ani,  a fost transportată de urgență la spital, însă, în cele din urmă a decedat.

Șeful Direcției Ordine Publică din cadrul IGP, Marin Maxian, a declarat astăzi la o conferință de presă că toți cei patru vânători aveau actele în regulă. Cei patru vânători erau cetățeni simpli din satul Chișcăreni, nefiind funcționari sau aleși locali, potrivit poliției.

Vânătorul care și-a ucis colegul, a fost reținut de poliție. El riscă până la 3 ani de închisoare pentru omor din imprudență.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chişinău
-4 °C
Cer acoperit de nori
Umiditate:79 %
Vint:1,5 m/s
Mie
-0 °C
Joi
-0 °C
Vin
2 °C
Sâm
3 °C
Dum
0 °C

Curs oficial BNM 08 Ianuarie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6070 -0.0000
USD 17.0828 -0.0000
RON 4.4490 -0.0000
UAH 0.6096 -0.0000
RUB 0.2988 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău