Germania critică Statele Unite pentru adoptarea unor sancţiuni unilaterale împotriva Rusiei

  • 16 Iunie 15:48
Germania critică Statele Unite pentru adoptarea unor sancţiuni unilaterale împotriva Rusiei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este îngrijorată de posibilitatea ca sancţiunile propuse de Statele Unite împotriva Rusiei să ducă la amendarea unor companii europene, a declarat, vineri, 16 iunie, un purtător de cuvânt al guvernului german, iar ministrul economiei a avertizat în legătură cu posibile contra-măsuri.

Miercuri, senatorii americani au aprobat adoptarea unor sancţiuni împotriva Rusiei, pentru presupusa implicare a acesteia în alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, inclusiv sancţiuni ce vizează unele proiecte energetice ruseşti. Demersul Statelor Unite nu a fost coordonat cu aliaţii din Uniunea Europeană.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a declarat că Merkel împărtăşeşte preocuparea exprimată, joi, într-o declaraţie comună, de ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, şi de cancelarul Austriei, Christian Kern.

"Decizia Senatului SUA ridică aceleaşi semne de întrebare pentru dumneaiei, cum s-a întâmplat în cazul domnului Kern şi al domnului Gabriel. Este un demers straniu al Senatului SUA", a declarat Seibert. Acesta a adăugat că este "ciudat" faptul că sancţiunile menite să pedepsească Rusia pentru presupusa implicare în alegerile din SUA ar putea declanşa, de asemenea, penalităţi împotriva unor companii europene.

"Asta nu trebuie să se întânple. În general, respingem sancţiunile cu efecte extrateritoriale, adică un impact asupra unor state terţe", a spus Seibert. Ministrul economiei, Brigitte Zypries, a acuzat Washingtonul de faptul că a abandonat abordarea comună cu Europa în privinţa sancţiunilor contra Rusiei şi a avertizat cu posibile contra-măsuri, dacă SUA vor sfârşi prin a amenda companii germane.

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, Zypries a spus că rămâne de văzut dacă preşedintele Donald Trump va aproba propunerea senatorilor, privind sancţionarea firmelor europene care participă sau finanţează proiecte energetice precum gazoductul North Stream 2. Printre firmele implicate în proiectul North Stream 2 se numără filiale ale producătorului german de substanţe chimice BASF Group şi distribuitorul de electricitate şi gaze naturale E.ON, informează Rador.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
8 °C
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:3,6 m/s
Lun
9 °C
Mar
6 °C
Mie
1 °C
Joi
12 °C
Vin
11 °C

Curs oficial BNM 23 Octombrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.4576 -0.0463
USD 17.3288 -0.0099
RON 4.4492 -0.0152
UAH 0.6528 -0.0016
RUB 0.3011 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău