FOTO / VIDEO | Au mers să-și viziteze Țara. Elevi din stânga Nistrului și Chișinău la casa lui Ion Creangă

  • 05 Aprilie 18:30

Un grup de 20 elevi de la liceul cu predare în limba română, „Lucian Blaga” din Tiraspol și de la gimnaziul „Nicolae Costin” din Chișinău au mers într-o excursie de suflet în România.

Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești, mormântul Veronicăi Micle de la Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Agapia  și Petru Vodă, Casa memorială „Mihail Sadoveanu” din comuna Vănători, sunt câteva dintre obiectivele vizitate de elevi în cadrul proiectului „Maluri de Prut-Basarabia Necunoscută” desfășurat la Piatra Neamț de Radio Chișinău și Biblioteca ”G.T. Kirileanu” Neamț.

Ajunși la Biblioteca ”G.T. Kirileanu”  din Piatra Neamț, elevii de la Liceul „Lucian Blaga”, din Tiraspol, însoțiți de directorul instituției, Ion Iovcev, și profesoara de Istoria Românilor, Veronica Pozneac,  au prezentat un spectacol artistic cu cântece patriotice, printre care și o mica scenetă din „Moș Ion Roată” și Unirea, de Ion Creangă iar elevii de la Gimnaziul „Nicolae Costin” sub îndrumarea profesoarei Angelei Cărăuș, actriță emerită la Teatrul Național, „Mihai Eminescu”

„Chiar dacă venim de pe cele două maluri ale Prutului și ne despart niște granite aparente, ne simțim români și aparținem cu toții poporului roman”a menționat prof. Mihaela Mereuță, directorul Bibliotecii G.T. Kirileanu Neamț.

„Am venit nu pentru a vă spune despre durerile noastre dar pentru a vă arăta pentru ce luptăm în stânga Nistrului”, a menționat în discursul său directorul Liceului „Lucian Blaga”, Ion Iovcev.

„Venim de peste Nistru și am trecut și peste Prut. Suntem același popor, vorbim aceeași limbă. Nu am să vorbesc despre tragedia, dramatismul prin care am trecut. Acum aș vrea să vă arăt pentru ce luptăm noi acolo, ca să păstrăm tot ce este românesc și atât de frumos, limba, datina, istoria neamului.

Îi întreb mereu pe cei din Tiraspol și mai ales pe cei din Federația Rusă, prin intemrediul Ambasadei Ruse la Chișinău, cu cine luptați voi? Voi luptați împotriva școlii, împotriva unor copii atât de frumoși. Atâta omenie în acești copii și acești profesori.”

 

Au fost vizitate Mănăstirea Văratec, unde se află mormântul Veronicăi Micle, Mănăstirea Agapia, cu picturile lui Nicolae Grigorescu, Mănăstirea Petru Vodă, singura mînăstire pictată la exterior,  impodobită cu modele arhitecturale maramureșene și la interior cu picturi bizantine, Lacul Izvorul Muntelui și barajul de la Bicaz, dar și Biblioteca din orașul Bicaz.

”Multe lucruri nu am știut la vremea vremii despre Basrabia pentru că așa a fost istoria dar am aflat multe lucruri în timp. Am avut onoarea să fac o vizită în Basarabia acum vreo șase ani. Cred că ați păstrat mult mai bine tradiția, grija pentur trecut, credința în valorile naționale ”a menționat pentru Radio Chișinău, directorul Bibliotecii „Mihai Eminescu” din Bicaz, Ion Asavei.

Casa în care s-a născut povestitorul Ion Creangă, munții și peisajele nemțene i-au impresionat mult pe copii, unii dintre ei fiind la prima vizită în România.

„Cel mai tare m-a impresionat Calul Bălan și biciul din casa lui Ion Creangă” Maxim Pozneac, Liceul ”Lucian Blaga” din Tiraspol

„Limba este mult mai curată, mult mai frumos vorbită decât la noi în R. Moldova. Sperăm și noi să învățăm să vorbim atât de frumos” Ana Mazur, elevă la liceul ”Lucian Blaga” din Tiraspol

Amintim că „Maluri de Prut – Basarabia Necunoscută“ este un proiect cultural desfășurat de Radio România Chișinău și Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț la Piatra Neamț ce presupune organizarea unor activități cultural-educative, precum și de documentare și informare, întruniri de tip dezbatere cu invitați speciali din stânga Prutului pe teme precum învățământul în limba română din Transnistria, foametea și deportările din Basarabia, presa și libertatea de exprimare în Republica Moldova, literatura basarabeană în perioada sovietică, relațiile economice, sociale și culturale dintre cele două maluri de Prut.

Susținător al proiectului este omul de afaceri nemțean Vasile Ouatu, cetățean de onoare al municipiului Orhei, cunoscut ca un apărător al cauzei basarabene și apropierii celor două maluri de Prut.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
9 °C
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:2,1 m/s
Mie
19 °C
Joi
20 °C
Vin
21 °C
Sâm
17 °C

Curs oficial BNM 24 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.1510 -0.1050
USD 16.4773 0.0096
RON 4.3263 -0.0213
UAH 0.6308 0.0018
RUB 0.2653 -0.0028
Arhivă Radio Chișinău