FOTO | Descoperiri fotografice pe căile turistice ale Republicii Moldova

  • 10 August 10:44
FOTO | Descoperiri fotografice pe căile turistice ale Republicii Moldova

Aproape 2000 de imagini care surprind partea nevăzută a R.Moldova au fost realizate de 12 fotografi străini și locali.  În cadrul celei de-a doua ediții a proiectului fotografic „Discover the routes of life”, participanții au vizitat 16 locuri de interes turistic din Republica Moldova și au parcurs aproximativ 1200 de kilometri.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 3 - 8 august 2017 și a fost organizat  cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM).

Turul „Discover the routes of life” are drept scopuri principale promovarea țării noastre ca destinație turistică atât pe plan extern, cât și pe plan intern, cu ajutorul rețelei de followeri ai fotografilor străini și locali, dar și pentru îmbogățirea portofoliului de fotografii turistice ale Moldovei.

„Turismul este industria cu cel mai rapid ritm de creștere la nivel mondial, care contribuie la dezvoltarea socio-economică a țării. Ne bucurăm că cea de-a doua ediției a turului fotografic va completa portofoliul de imagini turistice ale Moldovei, iar cu ajutorul acestora turiștii străini ne vor descoperi țara. Pozele de calitate sunt esențiale pentru consolidarea unui brand de țară turistic și, respectiv, contribuie la dezvoltarea sectorului turismului”, a declarat Sergiu Botezatu, manager superior de proiecte, USAID Moldova. 

 Cele mai frumoase poze au fost prezentate în cadrul unui eveniment public desfășurat în incinta Aeroportului Internațional Chișinău – primul punct de întâlnire a oaspeților străini cu țara noastră.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chişinău
16 °C
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,6 m/s
Vin
15 °C
Sâm
13 °C
Dum
12 °C
Lun
13 °C
Mar
12 °C

Curs oficial BNM 20 Octombrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5039 0.0947
USD 17.3387 -0.0265
RON 4.4644 0.0120
UAH 0.6544 -0.0027
RUB 0.3011 -0.0019
Arhivă Radio Chișinău