FMI a aprobat o nouă tranșă pentru Republica Moldova

  • 21 Decembrie 2017 08:54
FMI a aprobat o nouă tranșă pentru Republica Moldova

Consiliul de directori al Fondului Monetar International a aprobat miercuri, 20 decembrie, o nouă tranșă de 22,2 milioane de dolari pentru Republica Moldova, după ce a avizat pozitiv raportul privind îndeplinirea de către Guvern a angajamentelor asumate în cadrul programului. Anunțul este făcut de premierul Pavel Filip pe o rețea de socializare, transmite IPN.

Banii vor veni ca suport bugetar și vor fi direcționați spre nevoile sociale și economice. „Dincolo de partea financiară, această nouă tranșă confirmă că Guvernul, Parlamentul și BNM, au realizat încă un set important de angajamente și reforme din cele convenite cu FMI. Guvernul rămâne angajat în programul de reforme și în obținerea de rezultate pozitive pentru cetățeni”, a scris Pavel Filip.

Republica Moldova și Fondul Monetar Internaţional au căzut de acord la începutul lunii noiembrie cu privire la alocarea unei noi tranșe, în mărime de 22 de milioane de dolari, în cadrul programul semnat în noiembrie anul trecut.

Programul FMI pentru Moldova a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. Acesta prevede un credit de 182 de milioane de dolari, dintre care 59 de milioane au fost deja debursate. Două treimi din suma creditului este acordată în baza Mecanismului extins de creditare, care prevede o rată a dobânzii egală cu zero până la finele anului 2018, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de 10 ani. Partea rămasă a creditului este acordată în baza Mecanismului de finanțare extinsă, care prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru Drepturi Speciale de Tragere, de 1,3 la sută, pe un termen de rambursare de 10 ani și o perioadă de grație de patru ani și jumătate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chişinău
19 °C
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:2,6 m/s
Dum
16 °C
Lun
17 °C
Mar
19 °C
Mie
13 °C
Joi
21 °C

Curs oficial BNM 21 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3170 -0.0000
USD 16.4277 -0.0000
RON 4.3622 -0.0000
UAH 0.6264 -0.0000
RUB 0.2688 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău