Federica Mogherini: Acordul nuclear cu Iranul, criticat de Donald Trump „funcţionează”

  • 11 Ianuarie 15:40
Federica Mogherini: Acordul nuclear cu Iranul, criticat de Donald Trump „funcţionează”

Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a declarat joi că acordul nuclear cu Iranul 'funcţionează', în contextul în care preşedintele american Donald Trump urmează să decidă în curând dacă va prelungi sau nu suspendarea sancţiunilor împotriva Teheranului, relatează AFP şi Reuters.

Acest acord semnat de marile puteri cu Iranul în 2015 'funcţionează, face lumea mai sigură şi împiedică o potenţială cursă a înarmării nucleare în regiune', a afirmat Mogherini după o reuniune la Bruxelles cu ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif şi omologii săi din Franţa, Germania şi Marea Britanie. 'Noi aşteptăm ca toate părţile să continue să pună în aplicare pe deplin acest acord', a adăugat ea.

'UE are şi a exprimat o poziţie foarte clară în privinţa acordului nuclear (...). El funcţionează, dă rezultate în scopul său principal, adică menţinerea controlului strict asupra programului său nuclear', a insistat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, citat de EFE.

UE este decisă să menţină acordul nuclear semnat de Iranul cu cele şase puteri (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi îi îndeamnă 'pe toţi să respecte' acordul, a declarat Mogherini, citată de DPA.

'Este esenţial ca toate părţile să continue să respecte acest acord', a insistat ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, lansând un apel către SUA să respecte de asemenea documentul.

'Nu cred că până acum cineva să fi propus o alternativă mai bună... ca modalitate de a-i împiedica pe iranieni de a merge mai departe în obţinerea de capacităţi nucleare militare', a afirmat la rândul său ministrul de externe britanic Boris Johnson.

Acordul a permis ridicarea unei părţi a sancţiunilor internaţionale instituite împotriva Iranului în schimbul unor garanţii oferite de către Teheran în ce priveşte caracterul exclusiv civil al programului său nuclear, dar preşedintele american Donald Trump l-a denunţat periodic, calificându-l drept ''unul dintre cele mai proaste'' documente încheiate vreodată de către SUA.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chişinău
0 °C
Ninsoare de scurtă durată
Umiditate:88 %
Vint:9,3 m/s
Vin
-4 °C
Sâm
-1 °C
Dum
-2 °C
Lun
-2 °C
Mar
-1 °C

Curs oficial BNM 08 Ianuarie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6070 -0.0000
USD 17.0828 -0.0000
RON 4.4490 -0.0000
UAH 0.6096 -0.0000
RUB 0.2988 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău