Facilități pentru cetățenii care încearcă să obțină permisul de conducere

  • 15 Aprilie 08:56
Facilități pentru cetățenii care încearcă să obțină permisul de conducere

Rezultatul la proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere va fi valabil timp de un an, conform unei Hotărâri a Guvernului publicată în Monitorul Oficial. Până acum, perioada de valabilitate era de 90 de zile, precizează IPN.

Dacă în decurs de un an viitorii șoferi nu vor reuși să susțină proba practică, inclusiv subprobele poligon și pe traseu, vor fi nevoiți să susțină repetat examenul teoretic.

Totodată, a fost publicat și modelul permisului de conducere internațional.

Acesta se va elibera în baza permisului de conducere național cu statut „valabil”, pe un termen de până la trei ani, cu condiția că acest termen să nu depășească termenul de valabilitate al permisului de conducere național.

Recent, Agenția Servicii Publice a modificat rutele la proba practică, subproba pe traseu, a examenului pentru obținerea permisului de conducere, reducând numărul rutelor de examinare, de la zece la cinci, la categoriile/subcategoriile B, BE, D1, D1E și D.

Noul sistem permite examinarea a trei candidați pe o rută fără a reveni la punctul de pornire. Lungimea unei rutei s-a mărit până la 21 km, față de aproape 8 cât era până acum, iar fiecărei persoane examinate îi revin câte 7 km.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chişinău
16 °C
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:1 m/s
Dum
16 °C
Lun
17 °C
Mar
16 °C
Mie
13 °C
Joi
21 °C

Curs oficial BNM 21 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3170 -0.0000
USD 16.4277 -0.0000
RON 4.3622 -0.0000
UAH 0.6264 -0.0000
RUB 0.2688 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău