EUROVISION 2018 | Reprezentanta Ciprului fură Israelului primul loc la casele de pariuri

  • 09 Mai 18:55
EUROVISION 2018 | Reprezentanta Ciprului fură Israelului primul loc la casele de pariuri

Casele de pariuri care urmăresc concursul de muzică Eurovision 2018 au fost bulversate de prima semifinală de marţi seara: după prima gală, favorită la câştigarea trofeului nu mai este considerată artista din Israel, cum prognozau până acum, ci reprezentanta Ciprului, relatează EFE.

Cântăreaţa care reprezintă Ciprul, Eleni Foureira, a urcat pe primul loc în clasificarea caselor de pariuri, după ce inţial ocupa locul patru. Ascensiunea Ciprului a fost fulgerătoare în ultimele zile, după ce la începutul lunii mai ocupa locul nouă. Foureira, de naţionalitatea greacă, reprezintă Ciprul cu piesa "Fuego", şi a fost printre primele clasate în prima semifinală de marţi seară.

Principala favorită a caselor de pariuri la câştigarea titlului, Netta Barzilai, a căzut pe locul doi în ce-i priveşte pe favoriţii din acest an, după ce a condus detaşat clasamentul din 11 martie.

Locul trei pe podium la casele de pariuri este ocupat de reprezentantul Norvegiei, Alexander Rybak, care a câştigat deja concursul Eurovision în 2009 şi a revenit pe scenă anul acesta însoţit de vioara sa, pentru a cânta piesa "That's How You Write a Song".

Reprezentanţii Spaniei, Amaia Romero şi Alfred Garcia, au urcat şi ei un loc în clasamentul caselor de pariuri, ocupând locul 11.

Dintre cele 19 ţări care au participat la semifinala de marţi seară, doar 10 s-au clasat pentru marea finală din 12 mai.

După mai multe emoţii, reprezentantul Irlandei, Ryan O'Shaughnessy, a trecut în finală cu balada sa "Together", în timp ce artistul care a reprezentat Armenia, Sevak Khanagyan, nu a reuşit să se califice în marea finală cu cântecul său "Qami" (Wind).

Cea de-a doua semifinală va avea loc joi, iar în cadrul ei vor participa şi reprezentanţii ţărilor "Big 5" - fondatoare ale concursului, a căror prezenţa este garantată în marea finală: Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa şi Spania. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
19 °C
Cer fragmentat
Umiditate:63 %
Vint:4,6 m/s
Dum
19 °C
Lun
19 °C
Mar
21 °C
Mie
20 °C
Joi
22 °C

Curs oficial BNM 26 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7119 -0.0000
USD 16.8184 -0.0000
RON 4.2607 -0.0000
UAH 0.6438 -0.0000
RUB 0.2743 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău