DNA cere 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea

  • 15 Mai 14:38
DNA cere 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea

Direcția Națională Anticorupție din România a cerut, astăzi, pedepse cu executare pentru președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, şi pentru celelalte persoane cercetate în dosarul DGASPC Teleorman. Procurorii au cerut anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului în cazul liderului PSD

Potrivit Mediafax, Liviu Dragnea a declarat referitor la cererea procurorilor de condamnare la închisoare cu executare, că în România deciziile "încă sunt luate de judecători", menţionând că pledează nevinovat.

Potrivit procurorilor, "în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă".

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fosta soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chişinău
21 °C
Cer fragmentat
Umiditate:56 %
Vint:4,6 m/s
Dum
19 °C
Lun
19 °C
Mar
21 °C
Mie
20 °C
Joi
22 °C

Curs oficial BNM 26 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7119 -0.0000
USD 16.8184 -0.0000
RON 4.2607 -0.0000
UAH 0.6438 -0.0000
RUB 0.2743 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău