Datele care vor fi prelucrate la traversarea frontierei. În cât timp vor fi radiate din Sistemul informațional

  • 06 Decembrie 10:47
Datele care vor fi prelucrate la traversarea frontierei. În cât timp vor fi radiate din Sistemul informațional

Sistemul integrat informațional al Poliției de Frontieră va conține informații despre toate etapele traversării frontierei de stat. Mai exact, referitor la traversarea frontierei de stat vor fi incluse informații despre polițistul de frontieră care a autorizat traversarea, persoana fizică ce traversează frontiera de stat, mijlocul de transport și documentul în baza căruia a fost autorizată traversarea. Prevederile sunt incluse într-un proiect de hotărâre, care va fi examinat de Guvern, în ședința de mâine.

În cazul autorizării traversării frontierei de stat, vor fi stocate următoarele informații:

  • datele ce vizează polițistul de frontieră care a autorizat traversarea (nume, prenume, grad special, numărul ștampilei autorizate întărite);
  • datele despre persoana fizică (nume, prenume, prenumele tatălui, sex, data naşterii, IDNP, cetăţenie, şabloanele digitale ale fotografiei şi amprentelor digitale, statutul la traversarea frontierei – şofer, pasager, pieton, ciclist);
  • datele despre mijlocul de transport (număr de înmatriculare, marcă, model, anul fabricării, culoare, numărul certificatului de înmatriculare, numărul caroseriei/șasiului);
  • documentul (seria şi numărul documentului, data expirării).

Dacă vor fi efectuate activități de serviciu la controlul frontierei, Sistemul va stoca:

  • informaţii despre forţe şi mijloace implicate în activitatea de control;
  • graficul şi orarul turelor;
  • informaţii despre tipurile de activitate de control;
  • informații despre ora şi data activităţii de control;
  • informaţii despre itinerarele de deplasare şi locul de desfăşurare a activităţii de control;
  • informaţii despre rezultatele activităţii de control.

Incidentele legate de încălcarea legislației transfrontaliere vor fi documentate. Astfel, vor fi stocate informațiile despre:

  • data şi ora producerii incidentului;
  • locul producerii incidentului;
  • tipul incidentului;
  • date despre persoana implicată în incident;
  • informaţii despre mijlocul de transport implicat în incident;
  • informaţii despre bunuri, documente parte a incidentului;
  • informaţii despre măsurile întreprinse în partea ce ţine de incident.

În cazul unui refuz din partea Poliției de Frontieră, vor fi incluse următoarele date:

  • data şi ora refuzului intrării/ieșirii;
  • direcţia;
  • punctul de trecere;
  • temeiul refuzului autorizării;
  • datele privind polițistul de frontieră care nu a autorizat traversarea(nume, prenume, grad special, numărul ștampilei autorizate întărite);
  • datele despre persoană (nume, prenume, prenumele tatălui, sex, data naşterii, IDNP, cetăţenie, statutul persoanei la traversarea frontierei – şofer, pasager, pieton, ciclist);
  • datele despre mijlocul de transport (număr de înmatriculare, marcă,model, anul fabricării, culoare, numărul certificatului de înmatriculare, numărul caroseriei/șasiului);
  • documentul (seria şi numărul documentului, data expirării).

Detalii pe bizlaw.md.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chişinău
3 °C
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:4,1 m/s
Mar
0 °C
Mie
-0 °C
Joi
1 °C
Vin
8 °C
Sâm
6 °C

Curs oficial BNM 11 Decembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2587 -0.0428
USD 17.2590 0.0340
RON 4.3732 -0.0076
UAH 0.6366 0.0014
RUB 0.2910 0.0003
Arhivă Radio Chișinău