Daniel Ioniță: Extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, până în 2018, este un termen real

  • 11 August 13:53

Extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, a cărei finalizare este prevăzută către sfârșitul anului 2018 este un termen real, consideră ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Într-un interviu pentru Radio Chișinău diplomatul a spus că la București există deplina susținere a acestui obiectiv, menționând că este nevoie de aceeași susținere puternică și pe malul stâng al Prutului.

„La sfârșitul lunii trecute, a avut loc o reuniune tehnică la nivel de secretari de stat la București, la care au participat reprezentanți ai ministerelor de resort din România și din Republica Moldova, împreună cu experții principalelor companii care sunt responsabile de interconexiune energetică. Cu acel prilej, cele două părți au convenit asupra unui calendar comun de acțiuni, care presupune parcurgerea unor etape. În ceea ce ne privește pe noi, cei de pe malul drept al Prutului, vă asigur că există deplina susținere politică a acestui proiect, de altfel suntem deschiși să promovăm obiectivul respectiv de interconexiune energetică în termenul agreat”, a declarat Daniel Ioniță.

Gazoductul Iași-Ungheni interconectează rețele de gaz din România și Republica Moldova și a fost inaugurat la 27 august 2014. În prezent, Republica Moldova, în virtutea parametrilor tehnici existenți, importă prin acest gazoduct peste 1,1 milioane de metri cubi de gaze naturale din România. După construcția fazei a doua a gazoductului până la Chișinău, acesta va avea o capacitate maximă de transportare de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
0
Umiditate:0
Vint:0 m/s

Curs oficial BNM 13 Decembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3450 -0.0498
USD 17.2774 -0.0166
RON 4.3890 -0.0135
UAH 0.6363 -0.0012
RUB 0.2935 0.0016
Arhivă Radio Chișinău