Curtea Constituțională i-a dat câștig de cauză Domnicăi Manole

  • 05 Decembrie 16:22

Verificarea judecătorilor de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS) este o procedură neconstituțională, care încalcă independența magistraților, potrivit unei hotărâri aprobate marți, 5 decembrie, de Curtea Constituțională. Curtea a fost sesizată de fosta judecătoare, Domnica Manole, care i-a solicitat instanței să se pronunțe asupra constituționalității legii care permite SIS să verifice judecătorii și să ofere avize consultative asupra activității acestora. Fosta judecătoare la Curtea de Apel Chișinău a fost suspendată din funcție ca urmare a unui aviz al SIS. 

Domnica Manole și avocata acesteia au invocat în fața Curții Constituționale faptul că avizele SIS încalcă principiul de independență a judecătorilor și au cerut ca prevederile legii care permit acest lucru să fie declarate neconstituționale.

Domnica Manole a subliniat că avizele SIS ar fi aplicate selectiv de Consiliul Superior al Magistraturii  și constituie un instrument de presiune asupra magistraților incomozi.

În opinia mea, Legea 271 este o metodă de presiune asupra judecătorilor, este o metodă de influență asupra judecătorilor și este o metodă foarte convenabilă de a te elibera de judecătorii incomozi care respectă legea, care nu respectă comenzile politice, care nu respectă indicațiile președintelui instanței.”

Reprezentanții Guvernului și Parlamentului au susținut că sesizarea nu ar fi întemeiată, subliniind că avizele SIS au numai un caracter consultativ, iar deciziile asupra carierei judecătorilor sunt luate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Curtea Constituțională a constatat, însă, că deși  avizele emise de SIS sunt consultative, CSM este constrâns să le urmeze și nu are posibilitatea de a verifica datele prezentate despre activitatea judecătorilor. 

„Curtea constată că Consiliul Superior al Magistraturii este limitat și constrâns să procedeze la declararea quasi-automată a incompatibilității judecătorului cu interesele funcției, în ipoteza în care avizul Serviciului de Informații și Securitate prevede că titularul nu îndeplinește cerințele și restricțiile stabilite de lege sau există factori de risc. Corelativ, decizia de incompatibilitatea cu interesele funcției publice servește temei pentru eliberarea judecătorului din funcție. O atare situație duce în mod evident la diminuarea rolului constituțional Consiliului Superior al Magistraturii în calitatea sa de garant al independenței puterii judecătorești, transformându-l în unul iluzoriu și neefectiv”, a declarat președintele Curții, Tudor Panțâru.

Judecătoarea Domnica Manole a fost suspendată din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a unui aviz al SIS care a constatat incompatibilitatea magistratei cu statutul de judecător. Ea este cercetată penal în legătură cu o decizie luată în aprilie 2016, prin care obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze un referendum constituțional, la inițiativa Platformei DA, privind alegerea directă a șefului statului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chişinău
3 °C
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:0,5 m/s
Mar
0 °C
Mie
-0 °C
Joi
1 °C
Vin
8 °C
Sâm
6 °C

Curs oficial BNM 12 Decembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3948 0.1361
USD 17.2940 0.0350
RON 4.4025 0.0293
UAH 0.6375 0.0009
RUB 0.2919 0.0009
Arhivă Radio Chișinău