Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență în chestiunea Ierusalimului

  • 07 Decembrie 2017 08:47
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență în chestiunea Ierusalimului

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență vineri pentru a discuta despre recunoașterea unilaterală de către președintele american Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului, a precizat miercuri pentru AFP președinția japoneză a Consiliului.

Consiliul va dezbate în prima parte a reuniunii alte subiecte, urmând ca această chestiune a Ierusalimului să fie discutată ulterior, a menționat aceeași sursă.

Reuniunea a fost cerută de opt din cele 15 țări care fac parte din Consiliul de Securitate. Este vorba de patru țări europene (Suedia, Franța, Italia și Marea Britanie), două sud-americane (Bolivia și Uruguay) și două africane (Egipt și Senegal).

Aceste țări au cerut că reuniunea să fie deschisă cu un discurs al secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Miercuri, acesta și-a reiterat, la scurt timp după anunțul președintelui american Donald Trump, opoziția pe care a exprimat-o de la preluarea funcției în ianuarie față de "orice măsură unilaterală".

Statutul Ierusalimului nu poate fi rezolvat decât printr-o ''negociere directă'' între israelieni și palestinieni, a mai spus șeful ONU.

"Nu există alternativă la soluția cu două state" în care "Ierusalimul este capitală a Israelului și a Palestinei", a adăugat el.

Ambasadorul Boliviei la ONU, Sacha Soliz, a spus că decizia SUA "contravine dreptului internațional și rezoluțiilor Consiliului de Securitate".

În Rezoluția 2334, adoptată la 23 decembrie 2016, Consiliul de Securitate "subliniază că nu va recunoaște nicio modificare a frontierelor de la 4 iunie 1967, inclusiv în ceea ce privește Ierusalimul, cu excepția celor convenite de părți pe calea negocierilor".

Statele Unite, conduse atunci de președintele democrat Barack Obama, s-au abținut, permițând adoptarea acestei rezoluții.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chişinău
24 °C
Câțiva nori
Umiditate:38 %
Vint:4,1 m/s
Mie
18 °C
Joi
20 °C
Vin
20 °C
Sâm
13 °C
Dum
13 °C

Curs oficial BNM 22 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6333 -0.0106
USD 16.7050 0.0309
RON 4.2473 0.0061
UAH 0.6409 0.0031
RUB 0.2685 0.0004
Arhivă Radio Chișinău