Comisia națională pentru aderarea României la moneda euro se întrunește în ședință

  • 12 Aprilie 09:29
Comisia națională pentru aderarea României la moneda euro se întrunește în ședință

Prima şedinţă a Comisiei naţionale pentru trecerea la moneda euro va avea loc astăzi, subiectul central al reuniunii fiind diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice europene.

Potrivit agerpres.ro, pe 28 martie a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

„Consider că aderarea la moneda euro este cel mai important proiect după aderarea României la Uniunea Europeană. În consecinţă, printr-o ordonanţă de urgenţă vom înfiinţa Comisia naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comisie va avea rolul de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul Unic de aderare la moneda euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economică, dar şi a societăţii româneşti pentru acest pas important", declara atunci premierul Viorica Dăncilă.

Conducerea comisiei este formată din doi preşedinţi, prim-ministrul şi preşedintele Academiei Române, şi doi vicepreşedinţi - guvernatorul BNR şi vicepremierul pe probleme economice. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chişinău
16 °C
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:1 m/s
Dum
16 °C
Lun
17 °C
Mar
16 °C
Mie
13 °C
Joi
21 °C

Curs oficial BNM 21 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3170 -0.0000
USD 16.4277 -0.0000
RON 4.3622 -0.0000
UAH 0.6264 -0.0000
RUB 0.2688 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău