CCA avertizează presa că nerespectarea legii anti-propagandă va fi pedepsită cu amenzi serioase

  • 12 Ianuarie 15:59
CCA avertizează presa că nerespectarea legii anti-propagandă va fi pedepsită cu amenzi serioase

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) avertizează instituțiile de presă din Republica Moldova că nerespectarea legii privind propaganda se pedepseşte cu amenzi serioase.

CCA îndeamnă radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova "să-şi racordeze serviciile de programe audiovizuale şi ofertele serviciilor de programe retransmise în concordanţă cu noile norme audiovizuale", se arată într-un comunicat al instituției, citat de INFOTAG.

"Astfel, spre retransmisie nu vor fi admise programele de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care nu au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră", se menţionează în comunicat.

Posturile de televiziune care vor încălca legea riscă amenzi de până la 100 mii lei sau chiar retragerea licenţei.

După cum a informat anterior INFOTAG, legea privind modificarea şi completarea Codului audiovizualului a fost publicată vineri, 12 ianuarie, în "Monitorul Oficial" şi va intra în vigoare peste 30 de zile.

Republica Moldova a ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră în anul 2003, România în 2004, iar Ucraina în 2009. Prevederile principale ale Convenţiei, la care s-au alăturat 34 de ţări, presupun libertatea de exprimare, primirea şi retransmiterea, precum şi interzicerea difuzării informaţiilor care incită la ură. În afară de Rusia, Convenţia nu a fost ratificată de multe ţări, inclusiv Belarus, Kazahstan şi chiar Belgia, Danemarca, Olanda, precizează INFOTAG.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
0 °C
Duș zăpadă grea
Umiditate:95 %
Vint:8,2 m/s
Vin
-1 °C
Sâm
-1 °C
Dum
3 °C
Lun
-2 °C

Curs oficial BNM 08 Ianuarie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6070 -0.0000
USD 17.0828 -0.0000
RON 4.4490 -0.0000
UAH 0.6096 -0.0000
RUB 0.2988 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău