Brexit | UE dorește ca Londra să își achite factura în euro

  • 21 Aprilie 07:26
Brexit | UE dorește ca Londra să își achite factura în euro

UE dorește ca suma pe care Marea Britanie trebuie să o plătească pentru retragere să fie definită "în euro", la adăpost de fluctuațiile lirei sterline, potrivit unui document al Comisiei Europene consultat joi de AFP.

"O retragere ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană necesită stabilirea obligațiilor financiare de respectat înainte de retragere", menționează documentul Comisiei, care va coordona negocierea Brexitului cu Regatul Unit în numele celorlalte 27 de state membre.

"Aceste obligații vor trebui definite în euro", iar plățile vor putea fi eșalonate de-a lungul mai multor ani, potrivit textului publicat joi de site-ul de informații Politico.eu.

Liderii Celor 27 urmează să adopte la 29 aprilie, în cursul unui summit la Bruxelles, "orientările" pentru negocierile cu Londra. Ulterior, statele membre vor trebui să adopte la 22 mai "directive" mai detaliate pentru aceste tratative ce vor fi deschise cu adevărat după alegerile parlamentare anticipate organizate la 8 iunie în Marea Britanie.

În documentul respectiv, supus atenției Celor 27 pentru a pregăti aceste "directive", Comisia detaliază în special chestiunea facturii pe care Londra va trebui să o plătească părăsind UE, care promite să fie unul dintre cele mai spinoase subiecte ale negocierilor pentru acordul de retragere.

Nicio cifră oficială nu a fost publicată, însă potrivit unui responsabil european cu rang înalt, Comisia a evaluat-o între 55 și 60 de miliarde de euro, scrie Agerpres.

Factura include contribuțiile deja promise pentru bugetul UE, dar și pentru "toate instituțiile și entitățile stabilite prin tratate, ca Banca Centrală Europeană și Banca Europeană de Investiții, precum și participarea Marii Britanii la fondurile (...) specifice", ca Fondul European de Dezvoltare și Fondul pentru refugiații din Turcia, potrivit textului Comisiei.

"Marea Britanie va trebui să își asume achitarea costurilor (...) pentru mutarea agențiilor sau altor entități ale Uniunii", ca Agenția Europeană a Medicamentului sau Autoritatea Bancară Europeană, ambele cu sediul la Londra, subliniază aceasta.

Documentul amintește că "prima prioritate" a UE este să obțină "garanții pentru drepturile cetățenilor", europeni stabiliți în Regatul Unit, dar și britanici locuind în Uniune.

El insistă, de asemenea, asupra faptului că, după ieșirea Marii Britanii din UE, Curtea de justiție a Uniunii Europene (CJUE) "trebuie să rămână competentă" pentru afaceri inițiate sau diferende apărute înainte de data retragerii.

Totodată, dorește înființarea unei "structuri instituționale pentru a garanta aplicarea efectivă a angajamentelor" Marii Britanii și ale Celor 27 în cadrul acordului de retragere care să fie autorizată să ia "măsuri pentru a gestiona situațiile neprevăzute".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chişinău
21 °C
Cer senin
Umiditate:68 %
Vint:3,1 m/s
Sâm
20 °C
Dum
24 °C
Lun
23 °C
Mar
25 °C
Mie
21 °C

Curs oficial BNM 23 Iunie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.4283 0.0536
USD 18.2968 0.0203
RON 4.4527 0.0125
UAH 0.7031 0.0007
RUB 0.3060 -0.0009
Arhivă Radio Chișinău