FOTO | Vladimir Beșleagă: Steaua lui Grigore Vieru strălucește sus, deasupra noastră, iar noi ne orientăm, mergem după ea

  • 14 Februarie 14:48

Se împlinesc 83 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru, primul scriitor basarabean care a trecut Prutul sub regimul sovietic, și primul scriitor din stânga Prutului care a fost editat în perioada sovietică în România.

La bustul poetului de pe Aleea Clasicilor au avut loc depuneri de flori și recitaluri de poezie și cântece patriotice. La manifestare au participat familia poetului, scriitori, prieteni ai lui Grigore Vieru, profesori și elevi.

Ina Guțu a discutat cu Raisa Vieru, soția poetului, cu fiul lui Grigore Vieru - Călin și cu scriitorul Vladimir Beșleagă prieten și coleg al poetului.

„Sunt 10 ani de când poetul ne-a părăsit și a plecat la cele veșnice. Mă bucur că aici, la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, au venit și persoane tinere. Lumea nu l-a uitat pe Vieru. Îl citesc și-l cântă, în special acele melodii care s-au cântat la Marea Adunare Națională. Sigur că de ziua aceasta era sărbătorit, așa cum se face la noi, cu masă, îi invitam  prietenii scriitori” a mărturisit Raisa Vieru, soția poetului.

Ziua de 14 februarie era un eveniment deosebit în familie,  își amintește și fiul poetului, Călin.

„Era ceva deosebit. Tata uneori nu urmărea calendarul. Îi aducea aminte mama,  dimineața, că sărbătorim ziua sa de naștere. Nu era ca pentru noi ceilalți, care așteptăm ziua de naștere un an întreg ca să fim apreciați, ca să ieșim în evidență, să ne fie aduse cadouri, stimă, respect, mase cu bucate, atenție... Toate acestea tata le-a avut din plin, și în acest fel ziua de naștere se întâmpla în fiecare zi pentru el.

Reporter: Grigore Vieru a avut un vis acela de a vedea unite cele două maluri de Prut. Cum apreciați, unde suntem astăzi?

 ”Astăzi suntem în vârful piscului, bătuți de vifornițe, de grindină, de ploaie, de vânturi, dar vom rezista pentru că mai departe e numai cerul și mai departe e împreunarea”a declarat pentru Radio Chișinău, fiul poetului,  Călin Vieru.

Printre cei veniți să îi aducă un omagiu poetului de ziua sa a fost și scriitorul Vladimir Beșleagă.

„Mă bucur că lumea ține minte și păstrează imaginea sa. Eu cred că steaua lui Grigore strălucește sus deasupra noastră iar noi ne orientăm, mergem după steaua lui.

Prima mea călătorie a fost în anul 1979. Am vizitat editura ”Junimea”. Țin minte că directorul editurii de atunci Mircea Radu Iacoban, editase cartea lui Vieru ”Duminica Cuvintelor” și mi-a dat și i-am adus lui Grigore primele exemplare.

Prutul era granița, ne despărțea, cu gard de sârmă. El fiind  născut pe malul Prutului visa să vadă ce fac frații noștri de dincolo. Iar dincolo de satul său, era satul în care s-a născut marele poet român Ion Pilat.  Grigore povestea că după război rămăsese multe trofee prin sate, și el a descoperit un binoclu. Dar nu era un binoclu întreg, ci numai jumătate. Și el lua acea jumătate de binoclu, mergea la malul Prutului și se uita dincolo, în celălalt sat. Satul se numea Miorcani. Ce nume frumos, parcă ar fi cântec de broaște!

Grigore Vieru a fost primul dintre colegi noștri care au trecut Prutul sub vechiul regim. Primul care a fost editat în România. A fost inclus de colegii noștri, trei poeți de mare clasă Stănescu, Sorescu și Ioan Alexandru, ei au pledat cauza lui Grigore Vieru. Ca să vină în țară și l-au inclus în seria celor mai frumoase poezii din literatura universală. El a fost primul care a făcut legătura între literatura din Basarabia și cea din România” a mărturisit, printre amintiri scriitorul Vladimir Beșleagă, coleg și prieten al lui Grigore Vieru.

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în localitatea Pererâta, pe atunci în județul Hotin. 

Poetul s-a stins din viață la 18 ianuarie 2009, în urma unui grav accident de circulaţie. În prezent, unul din bulevardele Chişinăului şi mai multe licee din ţară îi poartă numele.

Reportaj realizat de Ina Guțu

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chişinău
24 °C
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:4,1 m/s
Lun
17 °C
Mar
19 °C
Mie
17 °C
Joi
22 °C
Vin
15 °C

Curs oficial BNM 28 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7344 0.0225
USD 16.8534 0.0350
RON 4.2636 0.0029
UAH 0.6443 0.0005
RUB 0.2721 -0.0022
Arhivă Radio Chișinău