Aproximativ 400 de deținuți au fost eliberați înainte de termen în 2016

  • 18 Martie 12:02
Aproximativ 400 de deținuți au fost eliberați înainte de termen în 2016

Pe parcursul anului 2016, aproximativ 400 de persoane private de libertate au fost eliberate înainte de termen, transmite IPN. În total, la 1 ianuarie 2017, în instituțiile penitenciare erau deținute 7762 persoane, dintre care 6377 de persoane condamnate și 1385 de persoane reținute preventiv.

În Republica Moldova, eliberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen se aplică dacă instanța de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei.

Eliberarea condiționată se aplică dacă deținutul a executat cel puțin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave. În cazul în care deținutul a săvârșit o infracțiune gravă, acesta trebuie să execute cel puțin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit, iar dacă a săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave – cel puțin trei pătrimi din termenul de pedeapsă. Persoana condamnată la detenție pe viață poate fi eliberată înainte de termen dacă a executat efectiv cel puțin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă.

În cazul minorilor, eliberarea condiționată se poate aplica dacă a executat cel puțin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, cel puțin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracțiuni grave și cel puțin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave.

Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, persoana eliberată condiționat încalcă ordinea publică, pentru care fapt îi este aplicată o sancțiune contravențională, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanța de judecată la aplicarea eliberării condiționate, instanța poate pronunța o încheiere cu privire la anularea eliberării condiționate și-l poate trimite pe condamnat să execute pedeapsa care i-a rămas.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chişinău
13 °C
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,5 m/s
Mie
15 °C
Joi
15 °C
Vin
14 °C
Sâm
15 °C

Curs oficial BNM 17 Octombrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5313 -0.0914
USD 17.3972 -0.0405
RON 4.4779 -0.0185
UAH 0.6543 -0.0024
RUB 0.3039 0.0016
Arhivă Radio Chișinău