Angela Merkel: NATO este importantă atât pentru europeni, cât și pentru Statele Unite

  • 17 Februarie 17:49
Angela Merkel: NATO este importantă atât pentru europeni, cât și pentru Statele Unite

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a insistat asupra importanței NATO pentru europeni la fel ca și pentru SUA, în condițiile în care incertitudinile cu privire la viitorul relațiilor transatlantice planează asupra Conferinței anuale pentru probleme de securitate ce debutează vineri, informează AFP.

"Cred că trebuie să fim conștienți de valoarea mutuală a NATO", a declarat cancelarul german, în timpul unei conferințe de presă la Berlin, alături de premierul canadian Justin Trudeau, scrie AGERPRES.

"Este adevărat în cazul Germaniei și al membrilor europeni ai Alianței transatlantice, însă eu cred de asemenea că SUA și-au dezvoltat puterea prin intermediul NATO și că NATO este o organizație importantă și pentru SUA", a continuat Merkel.

Președintele american Donald Trump s-a arătat foarte critic față de NATO în timpul campaniei sale electorale, într-un moment în care Rusia stârnește îngrijorare în Europa și când NATO, dominată de SUA, părea singura pavăză împotriva Rusiei lui Vladimir Putin.

Trump a calificat Alianța ca fiind "depășită" și le-a reproșat deschis aliaților că nu-și aduc contribuția la povara financiară.

Angela Merkel a dat asigurări că Germania își va majora cheltuielile militare la 2% din PIB, după cum s-a angajat în timpul summitului NATO din 2014 din Țara Galilor.

Cancelarul federal urmează să ajungă mai târziu în sudul Germaniei, unde debutează Conferința pentru Securitate de la Munchen, mare întâlnire anuală, ce reunește numeroși lideri occidentali și la care participă vicepreședintele american Mike Pence și secretarul american pentru apărare James Mattis.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
8 °C
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:5,1 m/s
Vin
12 °C
Sâm
14 °C
Dum
16 °C
Lun
17 °C

Curs oficial BNM 18 Martie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 21.2178 -0.0000
USD 19.7835 -0.0000
RON 4.6617 -0.0000
UAH 0.7331 -0.0000
RUB 0.3406 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău