Andrian Candu: Nu e vorba despre vreo decizie a UE de a nu finanța R.Moldova

  • 17 Mai 13:46
Andrian Candu: Nu e vorba despre vreo decizie a UE de a nu finanța R.Moldova

Discuția între trei instituții ale Uniunii Europene: Parlament, Comisie și Consiliu, cu referire la finanțarea pentru Republica Moldova va avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii iunie.

În baza rezultatelor discuției în acest format, Comisia pentru cooperare internațională va veni cu o decizie finală, iar ulterior va fi votul în Parlamentul European, lucru care urmează să aibă loc în luna iulie, a declarat, astăzi, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, într-o conferință de presă. Comentând amânarea acestei discuții în format trilateral, Candu a subliniat că „nu este vorba despre nicio decizie de a nu finanța Republica Moldova, nu este vorba despre un refuz al Uniunii Europene de a finanța sau de a coopera cu Republica Moldova”, transmite IPN.

Andrian Candu a menționat că guvernarea nu contează pe suport internațional nemeritat pentru Republica Moldova. Și în cooperarea cu UE suportul financiar vine condiționat. „Atunci când vorbim despre cele 100 de milioane pe care Republica Moldova urmează să le primească din partea Uniunii Europene, acești bani nu vin pur și simplu de la sine și pentru nimic”, a remarcat șeful legislativului.

Andrian Candu a declarat că fiecare rată, din cele trei prevăzute, va fi debursată doar dacă guvernarea va avea rezultate pe condițiile care au fost agreate. „Deci, Republica Moldova va primi ajutorul financiar sub formă de împrumut, dar și sub formă de grant doar dacă noi vom îndeplini acele condiții. Noi cunoaștem care sunt condițiile, ne-am angajat să le îndeplinim și, după cum au văzut și partenerii noștri, angajamentele pe care ni le asumăm le respectăm. Cu cât mai repede le vom îndeplini, cu atât mai repede vom primi și plata”, a mai spus președintele Parlamentului.

Referindu-se la dezbaterile de marți, 16 mai, din Parlamentul European, Andrian Candu a menționat că există partide europene care colaborează cu formațiunile din opoziția de la Chișinău, de exemplu PAS și PPPDA. Potrivit lui, liderii acestora au încercat, prin informații false sau spuse pe jumătate, să influențeze PPE, ca acesta la rândul său să influențeze UE să înceteze finanțarea sau cooperarea cu Republica Moldova. Șeful legislativului a calificat acest comportament ca fiind unul meschin. Potrivit lui, suportul din partea Uniunii Europene este pentru Republica Moldova și nu pentru Guvern, nu este pentru actuala guvernare, ci pentru cetățenii Republicii Moldova.

Andrian Candu a mai spus că săptămâna viitoare la Chișinău va veni o delegație din partea Parlamentului European, membri ai Comitetului parlamentar de asociere cu UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
10 °C
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,1 m/s
Vin
15 °C
Sâm
16 °C
Dum
15 °C
Lun
18 °C

Curs oficial BNM 13 Mai 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3755 -0.0000
USD 18.7422 -0.0000
RON 4.4777 -0.0000
UAH 0.7093 -0.0000
RUB 0.3283 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău