Alexandra Chiriacova și Vladislav Ursu au devenit campioni naționali la tenis de masă

  • 06 Martie 08:57
Alexandra Chiriacova și Vladislav Ursu au devenit campioni naționali la tenis de masă

Alexandra Chiriacova și Vladislav Ursu au cucerit, în premieră, titlurile de campioni naționali la tenis de masă, ediția 2018.

Astfel, Alexandra Chiriacova (13 ani) a devenit cea mai tânără campioană în istoria turneelor desfășurate până în prezent. Ea a învins în toate partidele disputate. Victoria cea mai dificilă (3-1) a repurtat-o în meciul cu ocupanta locului doi la actuala ediție Ecaterina Jibric (Chișinău), campioana din anul trecut. La scorul 2-0 partenera de întrecere a modificat puțin tactica de joc și a câștigat setul al treilea. Al patrulea set s-a derulat punct în punct de ambele părți până la scorul 10-10. În prelungiri a învins cu 14-12 Alexandra Chiriacova. Locul trei a revenit concitadinei Ecaterina Șmâganovscaia, scrie Moldpres.

Vladislav Ursu a jucat în finală cu Andrei Puțuntică, originar din Călărași. Ambii sunt legitimați la cluburi din Bundesliga Germaniei. Vladislav Ursu a fost mai precis în loviturile decisive, în special, cele executate cu reverul paletei și a învins cu scorul 4-2 (11-7, 11-8, 7-11, 11-8, 4-11, 12-10). Este de remarcat, însă, că Andrei Puțuntică, campion anul trecut, a fost obligat de circumstanțe să joace cu paleta sa de rezervă. Pe locul trei s-a clasat Veniamin Dubrovin din Bălți.

La proba dublu masculin campioni au devenit Vladislav Ursu și Andrei Puțuntică. La dublu mixt pe prima treaptă a podiumului de premiere a urcat duetul Andrei Puțuntică–Natalina Brânză (Bălți). La dublu feminin cea mai bună a fost perechea Alexandra Chiriacova–Olga Blizneț (Dubăsari). Ediția recentă a  fost a 24-a în istoria campionatelor individuale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chişinău
17 °C
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,6 m/s
Vin
14 °C
Sâm
14 °C
Dum
18 °C
Lun
17 °C

Curs oficial BNM 26 Aprilie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 20.1711 0.0390
USD 16.5181 0.0319
RON 4.3347 0.0084
UAH 0.6287 -0.0010
RUB 0.2681 0.0005
Arhivă Radio Chișinău