Agenții FBI au descins la oficiul unui furnizor de servicii IT din Chișinău (Revista presei)

  • 27 Aprilie 09:31
Agenții FBI au descins la oficiul unui furnizor de servicii IT din Chișinău (Revista presei)

Revista presei din 27 aprilie

Agenții FBI și procurorii au descins la oficiul unui furnizor de servicii IT din Chișinău, informează Mold-street.md. Sediul unei firme furnizoare de servicii internet din Chișinău, care are oficiu pe str. Tudor Vladimirescu, a fost ținta descinderii unui grup format din agenți ai Biroului Federal de Investigații (FBI) din SUA, anchetatori ai biroului național Interpol și angajați ai Procuraturii Generale din Republica Moldova, în legătură cu suspiciunile de implicare a serverelor în tranzacții de sustragere a banilor de la clienți din Statele Unite.

Ziarul de Gardă relevă câți magistrați sunt cercetați penal și condamnați la închisoare în ultimii opt ani de către justiția reformată a R. Moldova și câți dintre judecători au ajuns după gratii. În același ziar citiți despre averile și afacerile funcționarilor de la primărie, reținuți de CNA în dosarul parcărilor cu plată din capitală. Tot aici găsim  informații despre trecutul procurorului și judecătorilor care l-au condamnat la 18 ani de închisoare pe ”raiderul nr. 1 din CSI, Veaceslav Platon”. 

Ziarul de Gardă publică un interviu cu fotoreporterul Constantin Grigoriță, care povestește cum a schimbat în timpul războiului de pe Nistru aparatul de fotografiat pe armă, despre traumele de război și dezamăgirile lui, despre evenimentele din 7aprilie 2009 văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat și despre cealaltă față a politicienilor și tentativele de presiune asupra sa pentru a nu publica imagini compromițătoare.

Portalul Moldnova.eu scrie despre banii europeni care urmează să fie alocați pentru renașterea satelor moldovenești. Reparația drumurilor, construcția rețelelor de canalizare și iluminatul public stradal sunt principalele servicii pe care primarii din localitățile Republicii Moldova vor să le implementeze. Aceștia se plâng de faptul că în sate investițiile ajung foarte greu, iar proiectele de infrastructură, care sunt și cele mai costisitoare, se realizează în mod anevoios. Uniunea Europeană a lansat un proiect regional dedicat dezvoltării economice locale.

Același portal Moldnova.eu relatează povestea unei bătrâne de 80 de ani, care crește singură un copil abandonat de mamă. Din pensia de o mie de lei pe care o primește, ea îi cumpără rechizite copilului, îi dă câte un ban de o bomboană sau înghețată, sau îi cumpăr ceva de îmbrăcat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chişinău
11 °C
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,1 m/s
Mie
15 °C
Joi
15 °C
Vin
14 °C
Sâm
15 °C

Curs oficial BNM 17 Octombrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5313 -0.0914
USD 17.3972 -0.0405
RON 4.4779 -0.0185
UAH 0.6543 -0.0024
RUB 0.3039 0.0016
Arhivă Radio Chișinău