69 de persoane din Ucraina, acuzate de trecerea ilegală a frontierei, în cazul lui Mihail Saakaşvili

  • 14 Septembrie 13:49
69 de persoane din Ucraina, acuzate de trecerea ilegală a frontierei, în cazul lui Mihail Saakaşvili

Serviciul Frontierei de Stat de la Kiev informează că 69 de persoane sunt acuzate de trecerea ilegală a frontierei, în noaptea de 10 septembrie, când fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a reuşit să intre în Ucraina, din Polonia, după ce un grup de susţinători ai acestuia au forţat un cordon de militari și l-au tras pe Saakaşvili pe teritoriul ucrainean.

"Acestea sunt persoanele identificate" - precizează instituţia. Autoritățile ucrainene l-au informat oficial, marți, pe fostul președinte georgian, Mihail Saakașvili, că este acuzat de trecerea ilegală a frontierei.

Documentul în acest sens i-a fost înmânat la Lviv, unde Saakașvili s-a întâlnit cu oficiali ai poliției și grănicerilor. Fostul lider al Georgiei, devenit apatrid după ce preşedintele Petro Poroşenko i-a retras cetăţenia ucraineană, a intrat în Ucraina duminică, după ce susținătorii săi au forțat un cordon de militari și l-au tras pe teritoriul ucrainean, în contextul în care autoritățile de la Kiev îi interziseseră accesul în ţară.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chişinău
-1 °C
Ceață
Umiditate:92 %
Vint:0,5 m/s
Vin
1 °C
Sâm
5 °C
Dum
7 °C
Lun
10 °C
Mar
10 °C

Curs oficial BNM 23 Noiembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5157 0.0061
USD 17.4558 -0.0342
RON 4.4112 0.0065
UAH 0.6539 -0.0064
RUB 0.2969 0.0027
Arhivă Radio Chișinău